Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Serghei Plamadeala: „Moldova este Europa – oportunitate, siguranță și prosperitate acasă”

25 Oct. 2025, 11:28
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
25 Oct. 2025, 11:28 // Societate //  Realitatea.md

Serghei Plamadeala este fondatorul companiei ANDRONI-LEX și beneficiar al programelor ODA, implicat în dezvoltarea afacerilor locale și crearea de locuri de muncă în Moldova. El spune că a ales să investească și să construiască afaceri acasă pentru că Uniunea Europeană oferă oportunități reale și schimbări tangibile pentru comunități.

„Uniunea Europeană nu este doar despre politică, ci despre schimbări reale pe care le simțim zi de zi. Pentru noi, acest drum înseamnă șansa de a construi o afacere acasă, de a crea locuri de muncă și de a oferi comunității noastre mai multă stabilitate. Programele ODA ne-au sprijinit să modernizăm echipamentele, să ridicăm nivelul serviciilor și să fim mai competitivi pe piață”, afirmă Serghei Plamadeala.

Antreprenorul subliniază că adevărata valoare a parcursului european se vede în oameni care pot munci lângă familiile lor și își construiesc un viitor acasă.

Istoria lui Serghei poate fi vizionată aici:

„Cred cu tărie că parcursul european deschide ușa spre siguranță și prosperitate – și nu trebuie să privim Europa ca pe ceva îndepărtat, ea începe chiar aici.

Moldova este UE!

***

Conținutul acestui articol aparține autorilor și nu reflectă neapărat viziunea Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 15:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 15:23 // Slider //  Valentina Buza

CNAS a început finanțarea pensiilor și prestațiilor sociale pentru luna noiembrie, prima tranșă fiind de 73 de milioane de lei. Banii vor fi transferați beneficiarilor în mai multe etape, în funcție de tipul prestației, transmite IPN.

Potrivit Casei Naționale de Asigurări Sociale, pensiile și alocațiile sociale achitate prin intermediul instituțiilor bancare vor fi finanțate pe 3 noiembrie. Alocațiile nominale și cele lunare de stat vor fi finanțate pe 9 noiembrie, iar ajutorul social – pe 13 noiembrie.

Indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă, cele de maternitate, indemnizațiile unice la nașterea copilului, pentru creșterea copiilor, creșterea gemenilor și cele paternale vor fi finanțate în trei tranșe, pe 6, 13 și 23 noiembrie.

Beneficiarii pot primi prestațiile sociale pe un card bancar, inclusiv prin asocierea unui cont existent cu prestațiile sociale în aplicația EVO, sau pot ridica banii de la orice oficiu poștal din țară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

CNAS atenționează că persoanele care aleg să primească banii prin intermediul oficiilor poștale trebuie să-i ridice în termen de trei luni. În caz contrar, plata va fi sistată.

Pentru reluarea plăților, beneficiarii trebuie să se adreseze Casei Teritoriale de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu, cu buletinul de identitate, și să depună o cerere.