„Aici e ca la război… Ieșind în zona de incendiu, coloana internațională de pompieri se întinde cel mai probabil pe un kilometru. Ajungând la fața locului, cisternele stau de-a lungul drumului la o distanță de jumătate de kilometru, iar mai departe noi luăm „cobrele” cu apă pe spate și urcăm în munți. Deasupra capului mereu se învârtesc avioane care monitorizează activitatea, zboară avioane pentru stingerea incendiilor spre focare mari. Sunt îngeri păzitori. Sunt din diferite țări și devine foarte plăcut de la solidaritatea pompierilor din întreaga lume”. Câteva din destăinuirile pompierului moldovean Dmitri Polscin care se află acum în Grecia și ajută la stingerea incendiilor.
Pompierul moldovean a reușit joi, 12 august curent, să scrie o postare pe contul său de Facebook. A atașat și câteva fotografii din cadrul intervenției și într-o oră a adunat aproape 1.000 de like-uri.
„Plecăm în pădure și când se termină apa din rucsace, ne întoarcem la cisterne și din nou în pădure. Cu fiecare dată, urcarea este din ce în ce mai grea, vrei să iei tot mai puțină apă, dar nu se poate, vei fi nevoit mai des să cobori. La sfârșitul turei, apar vene pe picioare, mușchii dau de știre printr-o durere arzătoare. Spiritul de luptă este la nivel înalt și nimeni din băieți, în pofida eforturilor fizice nebune, nu regretă că a venit să ajute. Întorcându-ne de la locații, apa din suflet e neagră, iar uniforma și hainele de luptă parcă-s pline de ciment de la cenușa incendiilor. Insula este pur și simplu imensă. Am citit în presa locală că acest incendiu este unul din cele mai mari din istorie. Scriu că pompierii au reușit să ia sub control, ceea ce ne face fericiți. Înseamnă că nu e în zadar”, a mai povestit Dmitri Polscin.
Acesta a spus că localnicii îi apreciază mult și, trecând pe lângă cisterne, pun mâna la inimă, mulți se opresc și le oferă apă rece, mâncare, biscuiți și altele. „Chiar dacă suntem aprovizionați cu de toate, nu-i refuzăm pentru a nu-i supăra, este un gest de mulțumire… Mulțumesc mult pentru comentariile voastre, vreau să pun inimioare sub fiecare, dar sunt multe și este ireal!”.
Amintim că 25 de pompieri moldoveni își oferă ajutorul la stingerea incendiilor din sudul Greciei. Au plecat în misiune pe 9 august curent. Au stins în primele ore peste 59 de focare de ardere.

