Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Consiliul Europei a evaluat gradul de conformare a procuraturii din R. Moldova la standardele europene

31 Oct. 2025, 19:48
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
31 Oct. 2025, 19:48 // Actualitate //  Realitatea.md

Trei români care lucrează pentru CE au participat, la Chișinău, la o masă rotundă privind implementarea standardelor Uniunii Europene referitoare la independența, integritatea și responsabilitatea activitatea procurorilor de peste Prut.

Reprezentanții Consiliului Superior al Procurorilor au participat vineri, 31 octombrie a.c, la o masă rotundă organizată de Consiliul Europei în cadrul Proiectului „Consolidarea sistemului de justiție penală bazat pe respectarea drepturilor omului în Republica Moldova – faza II”, informează un comunicat de presă al Consiliului Superior al Procurorilor de peste Prut.

Din partea Consiliului Europei au fost prezenți consultanții români Anca Jurma (fost procuror-şef interimar al DNA) și Răzvan Horațiu Radu (fost agent guvernamental al României pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) și Mariana Chicu, șefa Unității pentru Programe de Cooperare din cadrul Direcției Generale Drepturile Omului și Statul de Drept a CE. De asemenea, a participat Artashes Melikyan, secretarul Consiliului Consultativ al Procurorilor Europeni (CCPE).

Masa rotundă a fost o platformă de dialog privind implementarea standardelor Uniunii Europene referitoare la activitatea procurorilor, cu accent pe independență, integritate și responsabilitate, notează independentnews.ro

Din stânga Prutului, dezbaterea a reunit reprezentanți ai sistemului Procuraturii, Consiliului Superior al Magistraturii, Agentului guvernamental din Republica Moldova, dar și experți internaționali.

Sesiunile tematice au fost dedicate subiectelor „Independența, responsabilitatea și etica procurorilor” și „Rolul Consiliilor procurorilor în asigurarea autonomiei administrative”.

Discuțiile au vizat atât bunele practici europene, cât și provocările actuale ale sistemului procuraturii din Republica Moldova, în contextul procesului de reformă și al alinierii la standardele europene.

„Evenimentul a reprezentat o oportunitate pentru evaluarea gradului de conformare a sistemului procuraturii din Republica Moldova la standardele Consiliului Europei și ale Uniunii Europene”, precizează comunicatul de presă.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 09:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
03 Nov. 2026, 09:52 // Slider //  Daniela Baranovschi

O moldoveancă în vârstă de 65 de ani, care deține și cetățenia Rusiei, a fost condamnată la 14 ani de închisoare de un tribunal din regiunea Krasnodar, fiind acuzată de înaltă trădare. Femeia ar fi fotografiat un obiectiv militar rus și ar fi transmis imaginile unui reprezentant al Serviciilor de Informații și Securitate din Republica Moldova, potrivit anchetatorilor ruși.

Potrivit presei, fotografiile au fost realizate în februarie 2026, în timp ce femeia se afla la tratament într-un sanatoriu din orașul Anapa, în sudul Rusiei. Aceasta ar fi fotografiat o instalație a Ministerului rus al Apărării și ar fi trimis imaginile printr-o aplicație de mesagerie unui reprezentant al contrainformațiilor moldovenești.

Procuratura din regiunea Krasnodar susține că informațiile transmise serviciilor moldovenești ar fi putut ajunge la Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și ar fi putut fi folosite împotriva Forțelor Armate ale Rusiei. De asemenea, anchetatorii ruși afirmă că serviciile de informații ale Republicii Moldova ar acționa în interesul Ucrainei.

Femeia, identificată de publicația Mediazona drept Natalia Slanovskaia, este originară din Moscova și deține cetățenia Republicii Moldova și a Federației Ruse. Tribunalul Regional Krasnodar a găsit-o vinovată de înaltă trădare și a condamnat-o la 14 ani de detenție într-o colonie penală.

Potrivit Mediazona, înainte de deschiderea dosarului penal, femeia a fost reținută administrativ de două ori, în baza unor acuzații de huliganism minor. La 18 mai 2026, un tribunal din Moscova i-a aplicat o pedeapsă cu arest administrativ, iar la 1 iunie a primit încă 15 zile de arest în baza aceleiași acuzații. Ulterior, împotriva acesteia ar fi fost inițiat dosarul penal pentru înaltă trădare.

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) de la Chișinău anunță că se află în contact cu Ambasada Republicii Moldova la Moscova pentru clarificarea circumstanțelor cazului. Misiunea diplomatică a solicitat autorităților ruse informații oficiale despre situația femeii, însă nu a primit, deocamdată, un răspuns.

Potrivit MAE, infracțiunea de trădare de patrie, prevăzută la articolul 275 din Codul penal al Federației Ruse, poate fi imputată exclusiv cetățenilor ruși. În acest context, există posibilitatea ca autoritățile ruse să nu ofere informații Ambasadei Republicii Moldova, întrucât femeia ar fi fost reținută și cercetată în calitate de cetățean rus.

Instituția precizează că monitorizează în continuare situația și depune eforturi pentru a obține informații suplimentare și a clarifica posibilitățile de acordare a asistenței consulare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!