Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Începând de astăzi, Republica Moldova aplică procedura de tranzit comun al mărfurilor prin sistemul NCTS

01 Nov. 2025, 16:29
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
01 Nov. 2025, 16:29 // Economie //  Realitatea.md

Începând de astăzi, Republica Moldova aplică procedura de tranzit comun prin sistemul electronic NCTS (New Computerised Transit System), devenind membru cu drepturi depline al Convenției privind regimul de tranzit comun, scrie IPN.

Noul sistem permite schimbul rapid și securizat de date între autoritățile vamale și operatorii economici atunci când mărfurile sunt transportate sub un regim de tranzit.

Potrivit Serviciului Vamal, procesul de implementare a sistemului NCTS-MD a început la 1 iulie 2024, iar din 1 octombrie 2024 toate declarațiile de tranzit sunt înregistrate exclusiv în format electronic.

„Agentul economic care are perfectate procedurile necesare pentru a lucra prin sistemul NCTS poate încărca marfa la Telenești și ajunge la Berlin fără nicio oprire”, a declarat directorul Serviciului Vamal, Alexandru Iacub.

Aplicarea sistemului permite monitorizarea în timp real a mișcării mărfurilor și reduce semnificativ formalitățile vamale la trecerea frontierelor.

Convenția privind regimul de tranzit comun între Comunitatea Europeană și țările SEE (Austria, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia și Elveția) a fost semnată în 1987.

În prezent, din sistem fac parte toate statele membre ale Uniunii Europene, țările AELS/EFTA (Elveția, Norvegia, Islanda și Liechtenstein), precum și alte state participante: Regatul Unit, Turcia, Serbia, Macedonia de Nord, Ucraina, Georgia, Republica Moldova și Muntenegru.

Ucraina a aderat la Convenție la 1 octombrie 2022, iar Georgia, în februarie 2024.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 18:44
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
06 Nov. 2026, 18:44 // Societate //  Daniela Baranovschi

Peste 80% dintre puieții plantați în toamna anului trecut pe o suprafață de 27 de hectare din satul Mihailovca, raionul Cimișlia, s-au prins. Pe teren au fost plantați peste 110.000 de puieți de salcâm, vișin turcesc, paltin de câmp și corcoduș, anunță Ministerul Mediului.

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, susține că rezultatul este unul încurajator, dar subliniază că plantarea puieților este doar primul pas în formarea unei păduri. Aceștia au nevoie de îngrijire și întreținere în primii ani, pentru a se dezvolta și a crește sănătos.

Campania națională de împădurire „Generația Pădurii” continuă și în această toamnă, în cadrul Programului Național de Extindere și Reabilitare a Pădurilor. Următoarea acțiune de plantare va avea loc la Pogănești, raionul Hîncești, unde vor fi plantați plopi pe o suprafață de 40 de hectare, în lunca Prutului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!