Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Sentința a fost pronunțată. Câți ani a primit „milițianul” care a răpit și a torturat un cuplu din raionul Florești?

09 Apr. 2021, 12:52
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
09 Apr. 2021, 12:52 // Societate //  Realitatea.md

La 8 aprilie 2021, Curtea de Apel Bălți a decis că, Andrei Samonii, fost „milițian” din regiunea transnistreană, să fie condamnat la 15 ani de detenție pentru violare de domiciliu, răpire și acte de tortură în privința a doi locuitori din raionul Florești. Amintim că, în noaptea de 8 spre 9 aprilie 2015, Andrei Samonii, alături de alți „milițieni” din regiunea transnistreană au răpit un cuplu din s. Vertiujeni r. Florești, chiar din propria lor casă.

Totodată, aceștia au fost târâți noaptea, pe drumul pietruit din sat, băgați într-o luntre și transportați în stânga Nistrului la „comisariatul de miliție din or. Camenca”. Acolo, victimele au fost bătute cu bestialitate, plasate în izolatorul de detenție preventivă și învinuite de furtul a doi iepuri. Cei doi concubini au fost deținuți ilegal până la data de 12 aprilie 2015.

În urma expertizei medico-legale, efectuate după eliberarea victimelor s-au identificat numeroase traumatisme fizice pe corpurile acestora. În același timp, au fost constatate consecințe psiho-emoționale, ca urmare a presiunilor la care au fost supuse victimele în timpul detenției ilegale. Mai mult de atât, cele două victime au fost nevoite să treacă și un curs de reabilitare în cadrul Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria”, care a eliberat și o expertiză în acest sens, luată ca probă în cadrul dosarului penal.

La 5 august 2020, prin sentința Judecătoriei Soroca (sediul Central), Andrei Samonii a fost condamnat la 15 ani privațiune de libertate pentru infracțiunile de violare de domiciliu, răpire și acte de tortură. Instanța de judecată a admis integral acțiunea civilă și a dispus încasarea în beneficiul celor două victime a sumei de 20 000 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Sentința Judecătoriei a fost contestată de către inculpat, care a solicitat achitarea sa. La 8 aprilie 2021 Curtea, de Apel Bălți a respins apelul inculpatului și a menținut fără modificări sentința contestată. Decizia este definitivă și executorie, dar cu drept de recurs la Curtea Supremă de Justiție.

„Această sentință este un precedent judiciar valoros și o premieră pentru victimele torturii din regiunea transnistreană. În același timp, acest caz demonstrează că autoritățile Republicii Moldova dispun de pârghii și posibilități legale pentru a finaliza procedurile penale, și de a pedepsi corespunzător persoanele vinovate de comiterea unor abuzuri grave, chiar dacă sunt domiciliate pe teritoriul necontrolat de autoritățile constituționale”, a conchis Avocatul Asociației Promo-LEX, Pavel Cazacu

În contextul în care în anul 2020 au fost documentate mai multe cazuri de răpire comise de către reprezentanții structurilor de securitate din regiunea transnistreană, Asociația Promo-LEX îndeamnă repetat autoritățile constituționale să depună eforturi suplimentare în scopul de a investigării în mod eficient a cauzelor penale deschise pentru fapte de răpire și/sau privațiune ilegală de libertate. Or, doar o investigare eficientă și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea abuzurilor grave poate eradica fenomenul impunității în regiunea transnistreană a Republicii Moldova.

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:40
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
06 Nov. 2026, 12:40 // Societate //  Cătălina Boico

180.944 de apeluri au fost preluate și procesate de operatorii Serviciului 112 în luna octombrie, ceea ce reprezintă o medie de aproximativ 5.470 de apeluri pe zi. Cele mai multe solicitări au vizat cazuri de hipertensiune arterială – 15.875, urmate de situațiile încadrate la categoria „Contra vieții și sănătății persoanei” – 11.410  și problemele de sănătate fără diagnostic confirmat – 10.076.

Totodată, au fost raportate 9.833 de apeluri privind dureri abdominale sau de spate, 8.729 de solicitări referitoare la evenimente din domeniul transporturilor și 8.492 de apeluri privind copii bolnavi. Alte categorii importante au inclus durerile toracice – 5.304 apeluri, incidentele patrimoniale – 3.921, căderile și alte accidente – 3.476, precum și dificultățile de respirație – 2.405 apeluri.

Serviciul 112 precizează că, în cele mai aglomerate intervale, operatorii au preluat până la 437 de apeluri într-o singură oră. Cel mai ridicat indicator individual înregistrat luna trecută a fost de 3.529 de apeluri preluate și gestionate de un singur operator.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un aspect care continuă să influențeze volumul de muncă îl reprezintă apelurile non-urgente. În octombrie, acestea au constituit 32% din totalul apelurilor recepționate, ceea ce înseamnă că aproape unul din trei apeluri nu a necesitat intervenția serviciilor de urgență.