Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Ceban răspunde criticilor PAS: „Toate instituțiile statului sunt galbene. Lucrați și să nu faceți politică”

10 Nov. 2025, 18:30
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
10 Nov. 2025, 18:30 // Politica //  Realitatea.md

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, reacționează la declarațiile Partidului Acțiune și Solidaritate, care a cerut depolitizarea Primăriei. Edilul acuză PAS că politizează instituțiile centrale ale statului și afirmă că formațiunea nu are credibilitate atunci când vorbește despre independența administrației publice.

„Referitor la declarațiile PAS, potrivit cărora cer depolitizarea Primăriei, doar vreau să le reamintesc celor de la PAS că toate instituțiile statului sunt galbene, inclusiv cele care ar trebui să fie independente într-o țară democratică, candidată la UE”, a declarat Ion Ceban.

Edilul afirmă că PAS controlează instituții-cheie ale statului și a enumerat o serie de exemple.

„Arătați-mi o instituție de stat în țara noastră care astăzi nu este condusă de PAS: CEC, Curtea Constituțională, TRM, SIS, CNA, Procuratură, ANI, CA – și lista poate continua cu toate celelalte agenții și instituții”, a spus primarul.

Ceban a îndemnat reprezentanții PAS să renunțe la atacuri politice și să se concentreze pe activitatea administrativă: „Haideți să lucrați și să nu faceți politică”, a subliniat edilul.

Declarațiile vin în contextul schimburilor de replici dintre Primărie și PAS privind modul de gestionare a administrației municipale și implicarea politică în instituțiile publice.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO PAS cere depolitizarea Primăriei Chișinău: Funcțiile publice nu se dau pe carnet de partid!

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 12:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
06 Nov. 2026, 12:23 // Societate //  Valentina Buza

Șoferii sunt îndemnați să fie atenți la calitatea lichidului de parbriz pe care îl cumpără, întrucât unele produse de pe piață nu ar corespunde temperaturilor indicate pe ambalaj. Potrivit Centrului Național pentru Protecția Consumatorilor, au fost semnalate cazuri în care lichide prezentate ca rezistente la temperaturi de până la -20 de grade Celsius au înghețat la doar -7 grade.

Reprezentanții Centrului atrag atenția că astfel de produse pot provoca defecțiuni tehnice, inclusiv deteriorarea rezervorului lichidului de parbriz, dar și pot pune în pericol siguranța șoferilor din cauza vizibilității reduse în trafic.

Consumatorii care au cumpărat un produs ce nu corespunde caracteristicilor indicate pe etichetă sunt îndemnați să păstreze bonul fiscal, să fotografieze ambalajul și eticheta și să noteze numărul lotului și data producerii.

Ulterior, aceștia pot depune o reclamație la Centrul Național pentru Protecția Consumatorilor, în care să indice magazinul de unde a fost procurat produsul, temperatura la care acesta a înghețat și eventualele prejudicii materiale suferite.

Autoritatea subliniază că sesizările consumatorilor pot contribui la identificarea și retragerea de pe piață a loturilor de produse neconforme.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!