Un autocar de marca Vanhool a derapat noaptea de pe traseul Fundul Galbenei-Hîncești la o curbă din zonă. În vehicul se aflau opt persoane, doi șoferi și șase pasageri. Presa locală transmite că dimineața se înregistrează trafic îngreunat.
Potrivit informațiilor poliției, doi dintre pasageri, bărbați de 51 și de 44 de ani, au fost transportați la Spitalul Raional Hîncești pentru îngrijiri medicale, prezentând plăgi la nivelul feței și comoție cranio-cerebrală. Ceilalți au refuzat spitalizarea.
Ambii șoferi au fost testați cu aparatul Dräger, rezultatele indicând 0,00 mg/L alcool în aerul expirat.
Pulsmedia.md a scris că autocarul tracta și o remorcă. Preliminar, unul dintre șoferi care conducea în momentul cu pricina, un bărbat de 55 de ani, ar fi pierdut controlul volanului în curbă, vehiculul a derapat și s-a răsturnat.
Poliția investighează cauzele și circumstanțele producerii accidentului. În ultimele 24 de ore, în țară, au fost înregistrate 77 de accidente, dintre care șapte s-au soldat cu nouă persoane rănite.

