Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Sergiu Caraman: Dosarele de corupție, inclusiv cel al lui Plahotniuc, se judecă cu prioritate

12 Nov. 2025, 21:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
12 Nov. 2025, 21:57 // Actualitate //  Ana Panaguța

Cazul fostului lider democrat Vlad Plahotniuc este examinat în regim de urgență, conform prevederilor legale pentru dosarele de corupție. Declarația a fost făcută de președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RLIVE TV.

Sergiu Caraman a precizat că instanțele sunt obligate prin lege să acorde prioritate acestor cauze.

„Potrivit Codului de procedură penală, cauzele de corupere se judecă de urgență și cu precădere. Asta înseamnă că instanța trebuie să dea la o parte alte categorii de dosare și să prioritizeze examinarea acestora, astfel încât soluția să fie pronunțată cât mai rapid”, a declarat Caraman.

Întrebat despre ritmul intens al procesului și despre temerile că o examinare rapidă ar putea afecta dreptul la apărare, președintele CSM a exclus această posibilitate.

„Examinarea într-un termen scurt, chiar și a 50 de martori într-o săptămână, este un lucru normal. Avocații au avut suficient timp să se documenteze. Cazul a fost pornit cu ani în urmă, iar apărarea are posibilitatea de a studia dosarul și de a angaja mai mulți avocați. Nu se încalcă dreptul la apărare”, a subliniat Sergiu Caraman.

Acesta a mai afirmat că, în prezent, sistemul judecătoresc din Republica Moldova asigură dreptul la un proces echitabil, inclusiv în dosarul Plahotniuc.

„Da, eu cred că astăzi, în Republica Moldova, se asigură dreptul la un proces echitabil, nu doar în acest caz, dar și în majoritatea dosarelor”, a conchis președintele CSM.

 

Precizăm că, avocatul lui Vlad Plahotniuc a declarat că fostul lider democrat continuă să fie limitat în construirea apărării în cadrul dosarului care este examinat de instanță într-un ritm alert, fapt ce trezește suspiciuni de subtext politic.

Avocatul lui Plahotniuc: Ritmul alert al procesului îi limitează dreptul la apărare

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!