Noi reguli în Australia: Acces blocat la Twitch pentru minori, fără restricții pentru Pinterest
Autoritatea australiană de reglementare a internetului a anunțat vineri că va include platforma de streaming live Twitch, deținută de Amazon.com, pe lista rețelelor sociale interzise adolescenților. În schimb, Pinterest, platforma dedicată partajării imaginilor, nu va fi supusă aceleiași interdicții.
Începând cu 10 decembrie, Australia va deveni prima țară care va bloca accesul persoanelor sub 16 ani la rețelele sociale. Companiile care nu implementează „măsuri rezonabile” pentru respectarea regulilor riscă amenzi ce pot ajunge până la 49,5 milioane de dolari australieni (32 de milioane de dolari).
Comisarul eSafety a precizat că Twitch este considerată o platformă de social media deoarece se bazează pe streaming live și publicarea de conținut interactiv, oferind utilizatorilor – inclusiv copiilor posibilitatea de a comunica între ei.
Twitch a anunțat că, începând cu 9 ianuarie, va dezactiva toate conturile utilizatorilor cu vârsta sub 16 ani și va bloca crearea de noi conturi de către minori imediat după ce interdicția va intra în vigoare luna viitoare.
În ceea ce privește Pinterest, platforma nu va fi inclusă pe listă. Conform comisarului pentru siguranță electronică, deși Pinterest are anumite funcții sociale, acestea nu reprezintă obiectivul său principal, serviciul fiind folosit mai ales pentru colecționarea imaginilor și organizarea ideilor.
Schimbările climatice fac ca Pământul să devină treptat tot mai rotund, arată un nou studiu. Descoperirea este un semnal al schimbărilor climatice provocate de om, iar urmărirea formei Pământului poate ajuta la înțelegerea impactului real pe care îl au oamenii asupra calotelor glaciare, scrie antena3.ro.
Planeta noastră nu este o sferă perfectă. Din cauza mișcării de rotație, este ușor turtită la poli și bombată la mijloc. Noul studiu arată însă că Pământul se rotunjește într-un ritm tot mai accelerat, în mare parte din cauza schimbărilor provocate de topirea gheții de la poli.
Concluzia se aplică doar părții solide a planetei, pentru că oceanul continuă să se bombeze tot mai mult în zona Ecuatorului.
Studiul, publicat pe 9 septembrie în revista JGR Solid Earth, s-a bazat pe măsurători directe realizate prin sistemul global de navigație prin satelit (GNSS), pentru a urmări cum se schimbă forma planetei de-a lungul timpului. Deși oferă măsurători directe, sistemul are și limite.
De exemplu, există puține stații GNSS în apropierea Polului Nord și a Polului Sud și foarte puține în largul oceanelor, unde trebuie montate pe geamanduri.
Christoforos Kotsakis, profesor de geodezie la Universitatea Aristotel din Salonic, Grecia, a dezvoltat o nouă metodă de analiză a datelor GNSS, care surprinde mai bine schimbările de la suprafața planetei.
Cercetătorul a constatat că, între 2011 și 2015, polii s-au ridicat, iar bombarea de la Ecuator s-a redus, fiecare cu aproximativ un milimetru pe an. Pare puțin, având în vedere că diametrul Pământului la Ecuator este de aproximativ 12.756 de kilometri.
Schimbarea este însă mai mare decât cea din perioada 1997-2000, când Pământul se rotunjea cu aproximativ 0,5 milimetri pe an. Asta înseamnă că, de la un deceniu la altul, ritmul în care se rotunjește planeta crește cu 0,4 milimetri pe an.
Potrivit lui Kotsakis, fenomenul este provocat de topirea gheții de la poli, care reduce presiunea asupra scoarței terestre și îi permite acesteia să se ridice încet, la fel cum aluatul crescut revine la forma inițială după ce apeși cu degetul în el.
În același timp, masa tot mai mare din zona Ecuatorului apasă pe scoarță în acea regiune, reducându-i bombarea.
Există însă și o capcană: dacă luăm în calcul împreună partea solidă a Pământului și oceanul, planeta devine de fapt mai turtită, cu aproximativ 0,8 milimetri pe an, pentru că, pe măsură ce apa se deplasează dinspre poli, oceanul se bombează tot mai mult la Ecuator.
Această „greutate a apei” depășește efectul de rotunjire care are loc în roca de dedesubt.
Alte cercetări au arătat că aceste schimbări încetinesc și rotația Pământului.
Oamenii de știință urmăresc schimbările de formă ale Pământului și prin măsurători ale câmpului său gravitațional, care variază în funcție de masa fiecărei regiuni.
Kotsakis a constatat că datele GNSS și măsurătorile câmpului gravitațional nu se potrivesc perfect, ceea ce arată că forma planetei și câmpul ei gravitațional nu evoluează în perfectă sincronie.
Cele două metode pot fi însă folosite împreună pentru a urmări efectele majore ale schimbărilor climatice, în special topirea gheții din Groenlanda și Antarctica și mișcările variabile ale apei din oceane.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.