Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0.2307%
  • USD
    18.0106
    0.377%
  • RUB
    0.2210
    1.267%
  • RON
    3.7789
    0.0582%
  • UAH
    0.3998
    0.3252%

Toate știrile

23 octombrie 2026

SUA reduc planul de pace pentru Ucraina la 19 puncte; Moscova acceptă doar versiunea inițială

24 Nov. 2025, 18:09
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
24 Nov. 2025, 18:09 // În Lume //  Realitatea.md

Planul propus de Statele Unite pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina a fost modificat substanțial în urma negocierilor de la Geneva. Documentul, inițial alcătuit din 28 de puncte, a fost redus la 19 puncte, transmite Digi24.ro, citând surse ale Financial Times.

Reacția Moscovei a venit prin președintele rus Vladimir Putin, care a discutat telefonic cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan, în această după-amiază. În convorbire, Putin a afirmat că versiunea inițială a planului în 28 de puncte reprezintă „o bază bună pentru discuții”.

Potrivit unui comunicat al președinției ruse, „Vladimir Putin a semnalat că aceste propuneri, în versiunea pe care a primit-o, sunt în conformitate cu discuţiile desfăşurate la summitul ruso-american din Alaska şi, în principiu, ar putea pune bazele unei soluţionări paşnice durabile” a conflictului din Ucraina.

Această declarație reprezintă prima poziție oficială a Moscovei cu privire la planul american inițial, după ce Kremlinul confirmase anterior doar primirea documentului.

Între timp, Kievul și susținătorii săi europeni au respins prima variantă a planului. În urma negocierilor de duminică de la Geneva, SUA și Ucraina au anunțat într-o declarație comună elaborarea „unui cadru de pace actualizat și îmbunătățit”, fără detalii suplimentare despre modificările acceptate.

Consilierul lui Putin pentru politică externă, Iuri Ușakov, a declarat luni că Rusia respinge modificările propuse de europeni. „Am aflat în dimineaţa aceasta despre planul european, care, la prima vedere, este total neconstructiv, nu ne convine”, a afirmat oficialul.

Ușakov a menționat totodată că „nu toate, dar multe dintre dispoziţiile planului” american inițial sunt „destul de acceptabile”, în timp ce altele necesită discuții suplimentare.

Versiunea inițială a planului SUA prevedea ca Ucraina să cedeze complet regiunea Donbas, care ar fi recunoscută de facto ca fiind rusească, la fel ca și peninsula Crimeea. Zonele din Donbas aflate în prezent sub control ucrainean ar urma să devină teritorii tampon demilitarizate, iar provinciile Herson și Zaporojie ar fi împărțite provizoriu pe linia actuală a frontului.

În schimb, Rusia ar urma să se retragă din zone ocupate în provinciile Dnipropetrovsk și Harikov. Kievul și aliații europeni resping însă ideea cedării unor teritorii necontrolate de Rusia și insistă ca negocierile să plece de la situația actuală a frontului.

Planul american mai include limitarea forțelor armate ucrainene la 600.000 de soldați, renunțarea la armele cu rază lungă și abandonarea oficială a aspirației de aderare la NATO, prin includerea neutralității în Constituție. Europenii solicită un plafon de 800.000 de militari și excluderea obligativității înscrierii neutralității în Constituție.

În ceea ce privește securitatea, SUA propun garanții occidentale fără trupe străine în Ucraina, doar cu avioane desfășurate în Polonia. Europenii, în special Franța și Regatul Unit, cer posibilitatea unor desfășurări de trupe prin rotație în cadrul „Coaliției de Voință”, sub comandă non-NATO.

Planul american prevede și utilizarea a 100 de miliarde de euro din activele rusești înghețate pentru reconstrucția Ucrainei, în timp ce Europa ar trebui să contribuie cu o sumă similară. Europenii cer însă ca Rusia să plătească integral daunele provocate de război și ca toate activele înghețate să rămână blocate până la achitarea compensațiilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 21:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
22 Oct. 2026, 21:54 // Slider //  Ana Panaguța

Petru Iarmaliuc a promovat evaluarea externă a integrității etice și financiare, în timp ce Comisia de evaluare a propus nepromovarea acesteia în cazul lui Lilian Lungu, procuror suspendat din funcție în cadrul Procuraturii Anticorupție.

Completul A de evaluare a constatat că Iarmaliuc, în prezent procuror delegat la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), întrunește criteriile de integritate prevăzute de lege. Evaluarea a vizat activitatea sa anterioară în cadrul Procuraturii Anticorupție.

În cazul lui Lilian Lungu, Comisia a propus nepromovarea evaluării externe, deoarece acesta nu a prezentat în termen declarațiile de avere și interese personale, lista persoanelor apropiate și chestionarul de etică.

Rapoartele celor doi procurori au fost transmise Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), care urmează să le examineze și să adopte hotărârile privind rezultatele evaluării.

Rapoartele integrale vor fi publicate pe pagina oficială a Comisiei după expirarea termenului de contestare a hotărârilor CSP sau, dacă acestea vor fi contestate, după pronunțarea deciziilor Curții Supreme de Justiție. Publicarea va avea loc în cel mult trei zile, cu respectarea dreptului la viață privată al persoanelor vizate.