Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Proteste masive la Istanbul împotriva violenței de gen: Manifestanții cer protecție pentru femei

26 Nov. 2025, 06:41
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
26 Nov. 2025, 06:41 // În Lume //  Redacția Realitatea

Aproximativ două mii de persoane au protestat marți, la Istanbul, împotriva violenței de gen din Turcia, unde aproape jumătate dintre crimele comise împotriva femeilor rămân nerezolvate.

Scandând numele victimelor, manifestanții — în majoritate femei — au mărșăluit de-a lungul unei porțiuni din aglomeratul bulevard Istiklal, fără incidente cu forțele de ordine care monitorizau protestul.

În anii anteriori, marșurile organizate cu ocazia Zilei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și a Zilei internaționale a femeii au fost marcate de intervenții dure ale poliției și de numeroase arestări.

Turcia nu deține date oficiale privind cazurile de feminicid, astfel că organizațiile pentru drepturile femeilor sunt cele care monitorizează și centralizează informațiile din presa locală despre crime și decese suspecte.

Potrivit platformei „We Will Stop Femicides”, în perioada ianuarie–octombrie 2025, 235 de femei au fost ucise de bărbați, iar alte 247 au murit în circumstanțe suspecte.

Organizațiile pentru apărarea drepturilor omului susțin că numărul acestor decese a crescut după retragerea Turciei, în 2021, din Convenția de la Istanbul — acordul internațional ce obligă statele să adopte măsuri ferme pentru prevenirea și sancționarea violenței împotriva femeilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La un eveniment dedicat Zilei internaționale pentru eliminarea violenței împotriva femeilor, președintele Recep Tayyip Erdogan a declarat că „violența împotriva femeilor și copiilor este o crimă împotriva umanității”.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!