Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Premierul se alătură campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”: M-am alăturat eu și familia

26 Nov. 2025, 10:17
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Nov. 2025, 10:17 // Actualitate //  Realitatea.md

Premierul se alătură campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”. Alexandru Munteanu a transmis în debutul ședinței cabinetului de miniștri că toleranța este una dintre valorile de bază.

Oficialul a mai menționat că a fost prins în activități și nu a reușit să ajungă la lansarea inițiativei. În același timp, Munteanu a menționat că și-a prins simbolul campaniei la sacou și a îndemnat prietenii să o facă.

„Fiecare zi e o zi plină și am fost prins în activități. Dar ieri seara la noutăți am privit lansarea campaniei „16 zile de combatere a violenței în bază de gen”. Mulțumesc colegilor mei și doamna ministră. Să știți că ați lansat o campanie importantă. M-a impresionat ce ați făcut. Ieri am fost lipsă, dar vedeți m-am alăturat eu și familia (n. red.: a prins la piept simbolul campaniei). Cred că în parcursul nostru spre Uniunea Europeană e important să nu uităm de principiile de bază, ce ne fac oameni și europeni. Toleranța este un principiu de bază”, a spus Alexandru Munteanu.


Campania „16 zile de activism împotriva violenței de gen” se desfășoară în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2025. Aceasta începe de Ziua internațională pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și se încheie de Ziua Internațională a Drepturilor Omului.

Victimele violenței în familie și violenței împotriva femeilor din Republica Moldova pot apela la Serviciul Telefonul de Încredere pentru Femei și Fete – 0 8008 8008 când au nevoie de ajutor. Serviciul este gratuit, confidențial și anonim, fiind disponibil non-stop pe întreg teritoriul țării, atât de pe telefonia fixă, cât și mobilă.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!