Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

O ţară europeană testează vaccinul care ar putea preveni cancerul pulmonar

28 Nov. 2025, 13:30
 // Categoria: Sci-tech // Autor:  Realitatea.md
28 Nov. 2025, 13:30 // Sci-tech //  Realitatea.md

O ţară europeană lansează primul studiu clinic din lume pentru un vaccin experimental destinat prevenirii cancerului pulmonar, folosind o tehnologie derivată din experiența pandemiei de Covid-19.

Cercetătorii de la University College London și Universitatea Oxford din Marea Britanie anunţă un proiect medical care ar putea influenţa decisiv domeniul oncologic: primul vaccin experimental conceput pentru a preveni cancerul pulmonar intră în testare clinică. Studiul, unic la nivel mondial, își propune să afle dacă imunizarea poate declanșa un răspuns al organismului capabil să detecteze din timp celulele care dezvoltă mutații tumorale în plămâni și să le elimine înainte ca boala să se instaleze, notează UCLNews.

Nu mai este pentru nimeni o noutate faptul că tumora pulmonară este una dintre cele mai agresive forme de cancer, cu o rată extrem de scăzută de supraviețuire pe termen lung, astfel că cercetătorii subliniază că prevenția și intervenția în stadiile precoce reprezintă, în acest moment, cea mai importantă șansă pentru îmbunătățirea prognosticului pacienților.

Studiul clinic de fază I, finanțat cu peste 2,3 milioane de euro de Cancer Research UK și CRIS Cancer Foundation, va urmări, timp de patru ani, siguranța și doza optimă a vaccinului experimental LungVax, testarea acestuia urmând să înceapă din vara anului 2026, după obținerea tuturor aprobărilor necesare.

Participanții la vor fi persoane cu risc ridicat: fie pacienți care au avut cancer pulmonar în stadiu incipient și au fost operați, dar prezintă șanse de recidivă, fie persoane incluse în programul național de screening al Marii Britanii, un grup deja monitorizat atent pentru depistarea precoce a bolii.

Cum funcționează vaccinul

Conceptul LungVax pleacă de la observația că celulele care încep să se transforme malign exprimă pe suprafața lor proteine noi sau modificate, numite neoantigene și antigene, asociate tumorii. Acestea nu se găsesc în celulele sănătoase și, prin urmare, pot fi țintite de sistemul imunitar.

Vaccinul conține instrucțiuni genetice concepute să „învețe” sistemul imunitar să recunoască aceste semnale anormale, iar obiectivul este ca organismul să elimine celulele afectate înainte ca ele să acumuleze suficiente mutații pentru a forma o tumoră.

Potrivit autorilor acestui studiu, tehnologia utilizată este derivată din platforma dezvoltată la Oxford pentru vaccinul anti-Covid, dovadă a faptului că cercetarea medicală a învăţat multe din pandemia care a afectat întreaga lume şi înregistrează progrese.

Cercetătorii subliniază că vaccinul poate deveni o unealtă complementară extrem de valoroasă pentru persoanele expuse să dezvolte cancer pulmonar, dar nu înlocuieşte renunţarea la fumat. Dacă rezultatele acestei prime faze sunt încurajatoare, se vor derula studii clinice mult mai ample, care să evalueze eficiența vaccinului la scară largă.

Reprezentanții Cancer Research UK consideră că proiectul deschide o direcție complet nouă în medicina preventivă, într-un moment în care progresul înțelegerii biologiei tumorale permite, în premieră, dezvoltarea unor metode de intervenție extrem de timpurii, dar atrag însă atenția că LungVax se află într-un stadiu incipient și nu este aprobat pentru uz clinic.

Abia după analiza rezultatelor primei faze, se va decide dacă vaccinul poate trece la etape superioare de testare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
25 Oct. 2026, 11:58
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
25 Oct. 2026, 11:58 // Societate //  Ana Panaguța

Autoritățile din Republica Moldova au stopat un atac cibernetic asupra mai multor servicii publice digitale, în urma căruia au fost înregistrate aproximativ 11 milioane de solicitări de accesare a sistemelor, cu scopul de a obține ilegal date cu caracter personal. Investigația continuă pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.

Atacul a avut loc în noaptea de 22 octombrie și a vizat mai multe platforme digitale ale statului, anunță Agenția de Guvernare Electronică (AGE), Serviciul Tehnologia Informației și Securitate Cibernetică (STISC) și Agenția pentru Securitate Cibernetică (ASC).

Potrivit autorităților, au fost depistate activități neobișnuite în accesarea serviciilor publice digitale și în interogările de date. Pentru a preveni eventuale prejudicii, serviciile vizate au fost deconectate temporar, iar atacul a fost stopat pe 23 octombrie.

Incidentul a fost raportat Poliției și Centrului Național pentru Protecția Datelor cu Caracter Personal. Deocamdată, investigațiile continuă pentru a stabili circumstanțele atacului și eventualele consecințe.

Autoritățile precizează că lucrările de securizare a sistemelor continuă inclusiv în weekend. Din acest motiv, unele servicii și platforme publice ar putea fi temporar indisponibile sau accesibile cu dificultate.

În acest context, cetățenii sunt îndemnați să fie vigilenți, deoarece datele personale ar putea fi folosite în tentative de fraudă. Persoanele rău intenționate se pot prezenta drept angajați ai instituțiilor publice, ai băncilor sau ai altor organizații și pot invoca numele și IDNP-ul victimei pentru a-i câștiga încrederea.

Autoritățile recomandă cetățenilor să nu divulge parole, coduri de autentificare sau alte informații confidențiale și să nu autorizeze operațiuni la solicitarea unor persoane necunoscute. Faptul că un apelant cunoaște date personale nu confirmă că acesta reprezintă o instituție oficială.

Instituțiile responsabile anunță că vor reveni cu informații suplimentare pe măsură ce investigația avansează și vor fi disponibile rezultate confirmate.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova