Curs valutar
  • EUR
    20.0380
    0.0818%
  • USD
    17.2682
    -0.212%
  • RUB
    0.1993
    0%
  • RON
    3.8156
    0.1677%
  • UAH
    0.3858
    -0.4406%

Toate știrile

04 septembrie 2026

„Cartea gigantică de piatră”. Catedrala Notre-Dame e mai vie ca niciodată la un an de la redeschidere

07 Dec. 2025, 15:35
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
07 Dec. 2025, 15:35 // În Lume //  Realitatea.md

Peste 11 milioane de oameni au trecut pragul catedralei Notre-Dame de la redeschiderea ei oficială, de anul trecut. Adică mai mulți ca înainte de incendiu. „O carte gigantică de piatră”, cum a numit-o Victor Hugo, relatează mediafax.ro.

Anul trecut, pe 7 decembrie, catedrala Notre-Dame din Paris se redeschidea, după cinci ani de lucrări de renovare și restaurare ce au urmat incendiului uriaș din 15 aprilie 2019.

De atunci, peste 11 milioane de vizitatori i-au trecut pragul, chiar mai mulți decât înainte de incendiu.

Imensul șantier deschis după incendiu a coagulat donații nu doar de la întreaga Franță, ci din lumea întreagă. 843 de milioane de euro s-au strâns relativ repede, iar lucrările au putut începe.

Acum, catedrala, construită între 1163 și 1345, e mai frumoasă ca oricând. Stilul ei gotic străpunge cerul Parisului, propunând umanității întregi un pariu îndrăzneț, pe care nu are cum să-l piardă – pariul pe Fecioara Maria, căreia îi este dedicată.

Mai mult decât un obiectiv turistic

Acest monument care transcende timpul a fost locul unor evenimente istorice extrem de importante: încoronarea lui Napoleon (1804), beatificări, funeralii de stat, ceremonii naționale.

Însă singura problemă cu această catedrală sunt cozile foarte lungi ale vizitatorilor, care au acces gratuit, în ciuda unei taxe de intrare de 5 euro pe care, la un moment dat, Rachira Dati, o ceruse, spre exasperarea totală a clerului, care a respins-o vehement.

Au fost celebrate 1600 de slujbe în acest an și s-a observat, de asemenea, o creștere însemnată a pelerinajelor – peste 650 – dintre care o treime din afara Franței.

Responsabilii catedralei sunt încântați și doresc să mențină această componentă spirituală și culturală.

Mai e nevoie de 140 de milioane de euro

În ce privește coroana de spini a Mântuitorului, adusă în 1239 de regele Ludovic al IX-lea, și care, înainte de incendiu, era expusă în mod obișnuit doar în prima vineri a fiecărei luni, acum aceasta e expusă în fiecare vineri, între 15.00 și 18.30.

Vitraliile realizate de artista Claire Tabouret vor fi instalate la sfârșitul lui 2026. Ele vor înlocui șase dintre cele șapte ferestre de pe laterala sudică.

Mai e nevoie de 140 de milioane de euro pentru a finaliza restaurarea catedralei, care, oricum, nu era într-o stare bună nici înaintea incendiului, după cum specifică „Rebâtir Notre-Dame de Paris”, instituția publică responsabilă de restaurare, care a lansat un apel nou la donații.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
04 Sept. 2026, 21:24
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
04 Sept. 2026, 21:24 // În Lume //  Ana Panaguța

Germania, Austria, Grecia, Danemarca și Țările de Jos vor să semneze în acest an acorduri cu țări terțe pentru a-i scoate din UE pe migranții extracomunitari fără rezidență legală, scrie hotnews.ro.

Anunțul a fost făcut vineri, în cadrul unei reuniuni găzduite de Danemarca, potrivit Reuters.

Țările în cauză, cunoscute ca Grupul celor Cinci, spun că au convenit asupra unor pași concreți pentru un acord cu o țară din afara UE privind centre de returnare. Nu au menționat numele statelor de la care se așteaptă să găzduiască astfel de centre.

„Dorim să ajungem la un acord cu țări terțe în acest an, care să permită înființarea de centre de returnare”, le-a declarat reporterilor ministrul german de interne, Alexander Dobrindt, într-o conferință de presă la Copenhaga.

Grupul, care a organizat o serie de reuniuni în acest an, intenționează să se reunească la München, Germania, la sfârșitul lunii septembrie.

În iunie, Parlamentul European a aprobat o revizuire a politicii în sectorul migrației, care vizează accelerarea deportărilor și posibilitatea statelor membre de a înființa centre în străinătate, ceea ce, potrivit criticilor, ar putea slăbi garanțiile pentru solicitanții de azil.

„Riscuri considerabile pentru drepturile omului”

Consiliul Europei, un organism din afara UE care promovează drepturile omului, democrația și statul de drept pe întreg continentul, a declarat în iulie că astfel de centre de returnare prezintă „riscuri considerabile pentru drepturile omului”, iar alte câteva organizații au criticat, de asemenea, planul.

Secretarul general al Consiliului Danez pentru Refugiați, Charlotte Slente, a declarat că ar fi mai bine să fie implementat Pactul UE privind migrația și azilul, care se concentrează pe un control mai strict la frontieră, proceduri mai rapide de azil și returnare și sisteme digitale extinse pentru gestionarea cererilor de azil.

„Centrele de returnare se concentrează pe un număr mic de returnări, nu vor împiedica oamenii să adopte rute și mai periculoase și ar putea încălca drepturile fundamentale ale omului”, a declarat Slente.

Danemarca se așteaptă să fie gata să trimită migranți către centrul de returnare cel târziu în 2027, a declarat ministrul imigrației și integrării, Morten Bodskov.