Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

VIDEO Documentar realizat în Moldova: cum afectează dezinformarea comunitățile locale

19 Dec. 2025, 20:29
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Dec. 2025, 20:29 // Actualitate //  Realitatea.md

Un documentar realizat în cadrul proiectului „Inițiativa de educație media și informațională (MILI) în Republica Moldova” aduce în prim-plan impactul campaniilor de dezinformare asupra cetățenilor și răspunsurile construite la nivel local prin educație media.

Producția analizează modul în care dezinformarea influențează comunitățile și evidențiază soluții dezvoltate prin implicarea directă a oamenilor în procese de alfabetizare media. Filmul urmărește poveștile a trei protagoniști care răspund activ acestor provocări informaționale, oferind exemple concrete de implicare civică.

Ciprian, un tânăr din satul Șuri, raionul Drochia, este prezentat ca unul dintre beneficiarii activităților nonformale de educație media desfășurate în cadrul proiectului. Alături de el, Vladimira, tânără din satul Larga, raionul Briceni, a participat la aceleași activități și a devenit lider digital în comunitatea sa. În urma instruirilor, cei doi tineri au inițiat și implementat activități de alfabetizare media în școli, contribuind la dezvoltarea gândirii critice în rândul elevilor.

O altă protagonistă a documentarului este Liudmila Vornicesco, formatoare locală de educație media și informațională din comuna Ocnița, raionul Ocnița. Aceasta a organizat „șezători media” dedicate adulților din comunitate, creând spații de dialog despre informare corectă și manipulare.

Prin exemple din școli și comunități locale, documentarul arată cum dezinformarea poate fi recunoscută și combătută prin gândire critică, dialog și implicare civică. Producția evidențiază rolul tinerilor și al adulților în consolidarea rezilienței informaționale și promovează educația media drept un răspuns esențial la amenințările informaționale din Republica Moldova. Documentarul este realizat de DVV International Moldova, în parteneriat cu Asociația Presei Independente (API) și Centrul Media pentru Tineri (CMT).În același timp, proiectul beneficiază de asistență financiară din partea Ministerului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 09:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Oct. 2026, 09:59 // Societate //  Realitatea.md

În școlile din Chișinău s-au înregistrat cazuri de infestare cu păduchi și scabie. Deși aceste afecțiuni sunt adesea asociate cu sărăcia și igiena precară, medicii susțin că sute de cazuri sunt raportate anual. Astfel, din cauza numărului mare de elevi și a deficitului de personal medical, asistentele nu reușesc să-i verifice periodic pe toți copiii, motiv pentru care îi îndeamnă pe părinți să facă acest lucru acasă.

Totodată, specialiștii atrag atenția că pediculoza poate afecta orice copil, indiferent cât de îngrijit este, iar depistarea rapidă și tratamentul corect sunt esențiale pentru a opri transmiterea, scrie TV8 cu referire la UNU TV.

Potrivit surselor citate, un caz a fost depistat acum trei zile. Potrivit asistentei medicale a instituției, părinții au fost anunțați, iar copilul a fost trimis acasă. În urma verificărilor, nu au fost identificate alte cazuri.

Într-un alt liceu din Capitală, asistenta medicală spune că au fost depistați copii cu păduchi la începutul anului școlar, dar că acum nu mai au astfel de cazuri. Verificările sunt făcute doar atunci când apar suspiciuni sau sesizări. Numărul mare de elevi și faptul că lucrează singură nu îi permit să-i examineze permanent pe toți.

„Noi am avut, dar acum nu sunt. Chiar la începutul de an, pur și simplu vorbim cu mamele, cu părinții copiilor, le spunem ce să facă, cum să se protejeze copiii, să spele mâinile, să nu-i aducă la școală dacă au observat ceva, că au. La noi sunt foarte mulți copii și eu sunt una și nu dovedesc să-i verific pe toți. Dacă avem informații, ceva, îndată îi verific, controlăm și, dacă găsim ceva la dânsul, izolăm numaidecât și copilul stă acasă până când nu vine curat”, a spus ea.

La nivel național, Agenția Națională pentru Sănătate Publică raportează sute de cazuri. În anul 2026, au fost descoperite peste 300 de cazuri de pediculoză, iar scabia este și mai răspândită – la un nivel practic dublu.

„Deci, pediculoza și scabia se înregistrează practic tot parcursul anului, indiferent de sezon, de sezonalitate, indiferent de instituție medicală. Noi avem un sistem informațional și instituțiile medicale sunt instruite ca să declare cazurile pe care le înregistrează.

Deci, pentru anul 2026, noi avem înregistrate deja în sistemul nostru informațional 313 cazuri. Vreau să menționez faptul că acestea sunt cazurile care sunt înregistrate. Evident că ar putea fi cazuri care au fost prezente și ele nu au fost neapărat declarate, dar aceasta este o eroare destul de mică. Iar pentru scabie, un pic mai multe, practic dublu, avem în jur de 574, hai să zicem o medie de 600 de cazuri”, a declarat șefa Direcției infecții asociate actului medical și rezistență antimicrobiană din cadrul ANSP, Marcela Chilianu.

Potrivit instituției, cazurile de pediculoză și scabie sunt înregistrate atât în orașe, cât și la sate și sunt depistate în diferite colectivități – în grădinițe, școli și chiar instituții medicale. Cu cât suntem mai aproape de persoana infestată, cu atât riscul contaminării e mai mare.

„Evident că noi, priorități sunt pentru confirmarea diagnosticului, noi știm foarte bine cât de pediculoza se transmite principal prin contact direct între firele de păr, de exemplu, când copiii se joacă foarte aproape unul de altul. Deci, transmiterea se poate produce prin folosirea în comun al obiectelor, a căciulilor, accesoriului de păr și pediculoza poate afecta pe oricine. Evident că noi trebuie să fim foarte atenți la primele simptome: când este prurit la scalp, în special după urechi și la ceafă, trebuie să fie făcută o examinare atentă a părții piloase și să solicităm recomandările unui profesionist din domeniul care poate să ne oferă un tratament adecvat”, a explicat Marcela Chilianu.

Medicii îi îndeamnă pe părinți să examineze periodic scalpul și părul copiilor. Dacă depistează prezența păduchilor, să apeleze la medic pentru un tratament corect și să anunțe colectivitățile frecventate de copii. Specialiștii nu recomandă remediile populare, așa cum acestea pot fi foarte toxice și ineficiente.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!