Anul 2026 va fi guvernat de Soare și va scoate în față egoul, conform astrologei Corina Leonte. Oamenii vor dori să fie mai valorificați, apreciați, să se manifeste și să ajungă în centrul atenției.
Specialista în numerologie estimează că 2026 va fi anul noilor lideri, oportunităților și lecțiilor pe care trebuie să le trecem pe plan politic. Potrivit prognozelor sale, va fi necesar să găsim echilibru și să devenim responsabili, pentru a reuși tot ce ne propunem.
„2025 a fost marcat cu cifra nouă și nouă este Marte, planeta conflictelor și crizelor. Si 2026 este marcat cu 1, care este cifra liderilor. Și cât 2025 atât, și 2026, energetic sunt cam foarte și foarte aproape. (…)
Avem acești doi ani, 2025 și 2026, guvernate de planete înfocate. Sunt ferbinți. Și Marte este fierbinte și Soarele este fierbinte. Dar dacă e să comparăm, atunci 2026 este mai benefic decât 2025, pentru că Soarele este și rațiune în același timp. Nu este doar ego, dar este și rațiune. (…)
Deci este un an, să zicem, pe plan politic, de la care putem să ne așteptăm că mai multe soluții vor veni din partea anumitor lideri cu idei mai progresive”, consideră astrologa.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
Deși este anul pasiunii, astrele ne sugerează să temperăm spiritele, pentru a nu ajunge la gelozie. Partenerilor li se sugerează să crească împreună și să găsească perspective pentru a evolua.
Despre situația din Moldova, astrele sugerează că e prea devreme să vorbim despre aderare la UE în 2026, însă anul 2027 ne-ar putea aduce mai multe noutăți bune în acest sens.
Tuturor nativilor li se recomandă să nu caute sprijin ci să manifeste inițiativă, pentru a reuși să realizeze obiectivele pe care și le-au propus și să se dezvolte.


