Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Valeriu Cojocaru, condamnat la 3 ani de închisoare: „Dosar politic, nu un proces echitabil”

20 Ian. 2026, 10:43
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
20 Ian. 2026, 10:43 // Actualitate //  Realitatea.md

Fostul șef al Direcției Operațiuni Speciale a MAI, colonelul de poliție în rezervă Valeriu Cojocaru, a venit cu o reacție publică după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la MAI. Acesta afirmă că a aflat despre sentință din mass-media și susține că procesul în care a fost vizat ar fi unul „puternic politizat”.

În declarația sa, Valeriu Cojocaru a precizat că nu se eschivează de la justiție și că, în prezent, se află în Uniunea Europeană, în localitatea Nagylac din Ungaria, într-o deplasare în interes de serviciu. El afirmă că se deplasează legal peste hotare de mai bine de doi ani, în baza unei hotărâri judecătorești, și că nu avea obligația de a fi prezent la ședința de judecată din 19 ianuarie 2026, nefiind citat. Potrivit acestuia, de fiecare dată când a fost citat, s-a prezentat în fața instanței.

Cojocaru a mai anunțat că va lua legătura cu avocații săi pentru a examina decizia instanței și pentru a acționa în continuare conform legii, drepturilor sale și Constituției Republicii Moldova. Totodată, el a adresat un apel instituțiilor internaționale, inclusiv INTERPOL și EUROPOL, precum și ministerelor de interne și justiție din statele UE, să nu se lase implicate, potrivit afirmațiilor sale, în „jocuri politice și persecutări” inițiate de instituții din Republica Moldova.

CONTEXT

Dorin Damir, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru au fost condamnați la trei ani de închisoare cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Ministerul Afacerilor Interne. Deciziile au fost pronunțate luni, 19 ianuarie 2026 și sunt cu drept de atac. Totodată, instanța a dispus reținerea acestora și plasarea în arest preventiv până la decizia finală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
02 Oct. 2026, 21:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Ana Panaguța
02 Oct. 2026, 21:39 // Societate //  Ana Panaguța

Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP) a început monitorizarea săptămânală a gripei și a infecțiilor acute ale căilor respiratorii pentru sezonul gripal 2026–2027. Supravegherea epidemiologică a demarat pe 28 septembrie și are scopul de a urmări răspândirea virusurilor respiratorii și de a identifica eventualele creșteri ale numărului de îmbolnăviri.

Potrivit ANSP, datele colectate vor permite evaluarea situației epidemiologice la nivel național și teritorial, precum și informarea populației cu privire la evoluția infecțiilor respiratorii și măsurile de prevenire.

În perioada rece a anului, virusurile gripale și alte infecții respiratorii se pot răspândi mai ușor. Copiii, persoanele în vârstă, femeile însărcinate și cele care suferă de boli cronice prezintă un risc mai mare de a dezvolta complicații.

Totodată, revenirea copiilor în instituțiile de învățământ și contactul frecvent în colectivități favorizează transmiterea infecțiilor. În acest context, ANSP recomandă persoanelor care prezintă simptome respiratorii să limiteze contactul cu ceilalți, în special cu persoanele vulnerabile, și să solicite sfatul medicului.

Pentru a reduce riscul de îmbolnăvire, specialiștii recomandă spălarea frecventă a mâinilor cu apă și săpun, aerisirea regulată a încăperilor, evitarea contactului apropiat cu persoanele bolnave și a aglomerațiilor, atunci când este posibil.

Datele ANSP arată că, în sezonul gripal 2025–2026, în perioada 29 septembrie 2025 – 17 mai 2026, în Republica Moldova au fost înregistrate 3.524 de cazuri de gripă sezonieră și 92.242 de cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare.

ANSP anunță că va monitoriza în continuare situația epidemiologică, iar informațiile privind evoluția infecțiilor respiratorii și măsurile recomandate vor fi comunicate în funcție de situație.