Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

STOP CADRU TIRuri oprite la Edineț și gheață la Ocnița. Drumarii oferă asigurări că totul va fi bine

04 Feb. 2026, 18:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
04 Feb. 2026, 18:35 // Actualitate //  Realitatea.md

Poliția anunță că la Grodinești, Edineț, a fost sistată circulația vehiculelor de mare tonaj. În același timp, oamenii legii intervin pentru fluidizarea traficului pe drumul G9 din raionul Ocnița, unde este alunecos.

Conform polițiștilor, la Edineț se așteaptă intervenția drumarilor pe traseu. Șoferilor li se recomandă să manifeste prudență la drum, deoarece carosabilul acoperit cu polei generează riscuri pentru circulația traficului.

Între timp, Ministerul Infrastructurii și Administrația Națională a Drumurilor a oferit asigurări într-o secvență video publicată că responsabilii sunt pregătiți să intervină. Drumarii susțin că erau pregătiți de iarnă încă din noiembrie.

„Începând cu luna noiembrie, a fost constituit un stoc de aproximativ 12,5 mii de tone de material antiderapant. Sunt mobilizați circa 240 de muncitori rutieri și aproximativ 460 de autospeciale”, au transmis responsabilii.


Meteorologii au anunțat că temperatura aerului în jur de 0 grade și precipitațiile, predominant sub formă de ploaie, vor determina formarea poleiului și ghețușului în perioada 4-6 februarie.

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!