Curs valutar
  • EUR
    20.2242
    0.1251%
  • USD
    18.0638
    0.2945%
  • RUB
    0.2242
    1.4273%
  • RON
    3.7807
    0.0476%
  • UAH
    0.3992
    -0.1503%

Toate știrile

26 octombrie 2026

Emisarul lui Trump la Minneapolis anunţă că operațiunea anti-imigraţie „se va încheia”

12 Feb. 2026, 20:47
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
12 Feb. 2026, 20:47 // În Lume //  Ana Panaguța

Emisarul președintelui Donald Trump la Minneapolis, Tom Homan, a anunțat joi încheierea operațiunii masive de control asupra imigrației în acest oraș din nordul Statelor Unite, marcată în ianuarie de moartea a doi cetățeni americani, relatează Agerpres.

„Am propus, iar președintele Trump a fost de acord, ca această operațiune să se încheie”, a anunțat Homan în cadrul unei conferințe de presă. „O reducere semnificativă (a numărului de polițiști) este deja implementată în această săptămână și va continua și săptămâna viitoare”, a adăugat el.

Mii de agenți de la Imigrare au fost desfășurați în Minneapolis din decembrie. Operațiunile lor masive au perturbat viața de zi cu zi în acest oraș din Midwest, cu înclinații democrate, unde mulți locuitori au stat în case de teama că ar putea fi arestați, în timp ce alte mii au continuat să demonstreze, adesea în ciuda frigului.

Mișcarea de protest s-a intensificat odată cu moartea a doi cetățeni americani, împușcați de agenți la mai puțin de trei săptămâni distanță, în timpul operațiunilor anti-imigrație: Renee Good, o mamă în vârstă de 37 de ani, pe 7 ianuarie, și Alex Pretti, un asistent medical de aceeași vârstă, pe 24 ianuarie.

Tom Homan a precizat că va rămâne la Minneapolis „puțin mai mult” pentru a supraveghea sfârșitul operațiunii.

„O parte mică din personal va rămâne la fața locului o perioadă pentru a finaliza operațiunea și a transfera comanda și controlul către biroul local, precum și pentru a se asigura că activitatea agitatorilor continuă să scadă”, a adăugat el.

În urmă cu o săptămână, Tom Homan anunțase deja retragerea imediată a 700 de ofițeri de la Imigrare.

„Această comunitate este mai sigură pentru că am reținut 4.000 de imigranți fără acte”, a declarat trimisul lui Donald Trump.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
26 Oct. 2026, 22:50
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
26 Oct. 2026, 22:50 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de aproximativ 60 de ani a murit în această seară, după ce a fost lovit de un BMW pe traseul R-26, în direcția localității Taraclia. Accidentul s-a produs în jurul orei 21:10.

Potrivit informațiilor preliminare, la volanul automobilului se afla un tânăr de 24 de ani. Acesta a tamponat pietonul care se deplasa pe partea carosabilă. În urma impactului, bărbatul a decedat la fața locului.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.

Polițiștii din Căușeni investighează cazul pentru a stabili toate circumstanțele producerii accidentului.