Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

Maia Sandu s-a întâlnit cu Marco Rubio și Mark Rutte la München. Securitatea Moldovei, pe agenda discuțiilor

13 Feb. 2026, 18:14
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
13 Feb. 2026, 18:14 // Actualitate //  Realitatea.md

Președinta Maia Sandu a avut o întrevedere cu secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, în marja Conferinței de Securitate de la München, desfășurată în perioada 13–15 februarie.

Consolidarea rezilienței și securității Republicii Moldova, precum și aderarea la Uniunea Europeană, s-au aflat în centrul discuțiilor purtate de șefa statului cu oficialii internaționali.

Evenimentul, deschis de cancelarul german Friedrich Merz, a reunit aproximativ 50 de șefi de stat și de guvern, alături de alți oficiali de rang înalt din Europa și din afara continentului.

În prima zi a conferinței, Maia Sandu a avut întrevederi și cu prim-ministrul Estoniei, Kristen Michal, precum și cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

 

Agenda șefei statului mai include discuții cu premierul Suediei, Ulf Kristersson, ministra federală germană pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, Reem Alabali Radovan, precum și participarea la o dezbatere dedicată prevenirii și combaterii amenințărilor hibride.

Pentru 14 februarie sunt programate întrevederi cu președintele Letoniei, Edgars Rinkēvičs, premierul Croației, Andrej Plenković, și președintele Muntenegrului, Jacov Milatović. Totodată, Maia Sandu urmează să discute cu parlamentari europeni pentru a promova parcursul european al Republicii Moldova.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:24
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:24 // Slider //  Ana Panaguța

Fostul cancelar german Angela Merkel consideră că Germania ar trebui să aibă pentru prima dată o femeie în funcția de președinte, după încheierea mandatului actualului șef al statului, Frank-Walter Steinmeier, în luna martie a anului viitor, transmite mediafax.ro.

„Republica Federală Germania are o istorie de 77 de ani și nu a avut niciodată o femeie în funcția de președinte”, a declarat Angela Merkel într-un interviu acordat MagentaTV, difuzat vineri, potrivit agenției dpa.

Merkel a afirmat că a venit momentul ca germanii să se întrebe „dacă nu cumva a venit deja timpul” ca o femeie să ocupe cea mai înaltă funcție în stat.

Fostul cancelar, membră a Uniunii Creștin-Democrate (CDU), a afirmat că există femei capabile să ocupe funcția de președinte al Germaniei, dar a refuzat să ofere nume.

Noul președinte al Germaniei va fi ales pe 30 ianuarie 2027 de Adunarea Federală, organismul care se reunește o dată la cinci ani pentru alegerea șefului statului.

De mai multe luni, Markus Söder, liderul Uniunii Creștin-Sociale (CSU) din Bavaria, susține că Ilse Aigner, președinta Parlamentului bavarez, ar trebui să fie succesoarea lui Steinmeier.

În cadrul blocului conservator CDU/CSU sunt vehiculate și alte nume, printre care președinta Bundestagului, Julia Klöckner, ministra Educației, Karin Prien, și fosta lideră a CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!