Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

25 octombrie 2026

DECIS! Moldova, Ucraina și România vor înființa Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională

21 Feb. 2026, 11:15
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
21 Feb. 2026, 11:15 // Politica //  Realitatea.md

Ucraina, România și Moldova au semnat vineri un Memorandum de Înțelegere trilateral privind înființarea Alianței Cibernetice pentru Reziliență Regională, care are scopul de a consolida lupta împotriva amenințărilor cibernetice și a amenințărilor hibride cu componentă cibernetică, informează Directoratul Național de Securitate Cibernetică din România, printr-un comunicat.

Memorandumul a fost semnat, în cadrul Forumului Internațional de Reziliență Cibernetică de la Kiev 2026, de către Centrul Național de Coordonare a Securității Cibernetice de pe lângă Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei (NCSCC), Directoratul Național de Securitate Cibernetică al României (DNSC) și Agenția de Securitate Cibernetică a Republicii Moldova (ASC), transmite Agerpres.ro.

”Memorandumul stabilește în mod oficial ‘Alianța Cibernetică pentru Reziliență Regională’, un nou cadru de cooperare strategică menit să consolideze reziliența cibernetică regională. Din partea ucraineană, Memorandumul a fost semnat de Nataliia Tkachuk, secretarul Centrului Național de Coordonare a Securității Cibernetice de pe lângă Consiliul Național de Securitate și Apărare al Ucrainei (NCSCC). România a fost reprezentată de Dan Cîmpean, directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC). În numele Republicii Moldova, documentul a fost semnat de Mihai Lupașcu, Directorul Agenției de Securitate Cibernetică (ASC)”, se menționează în comunicat.

Scopul Alianței este de a consolida reziliența împotriva amenințărilor cibernetice și a amenințărilor hibride cu componentă cibernetică, prin cooperare strategică, schimb de cunoștințe, tehnologii avansate, răspuns coordonat la incidente cibernetice transfrontaliere și asistență reciprocă în protejarea valorilor democratice.

Memorandumul subliniază, de asemenea, valorificarea experienței unice a Ucrainei în contracararea amenințărilor cibernetice, dobândită în contextul războiului declanșat de Federația Rusă, integrând această expertiză practică în consolidarea rezilienței colective regionale.

”Este important nu doar că avem același dușman și ne confruntăm cu aceleași amenințări, ci, și mai important, este că împărtășim aceleași valori și o înțelegere comună că numai împreună putem consolida și construi reziliența cibernetică în regiunea noastră din Europa. Ucraina va depune toate eforturile, cunoștințele și expertiza sa pentru a face această Alianță practică, eficientă și cu impact real. Îndemn națiunile partenere și prietenii noștri să ni se alăture – pentru că securitatea cibernetică este un sport de echipă. Și numai împreună, ca o echipă unită și determinată, putem reuși cu adevărat”, a declarat Nataliia Tkachuk, secretarul NCSCC, citată în comunicat.

Sursa citată subliniază că fundamentul acestui format trilateral de cooperare a fost inspirat de întâlnirea de la Odessa a președinților Ucrainei, Republicii Moldova și României și a fost deja inițiat în iulie 2025 la Cernăuți, Ucraina, unde cele trei țări au convenit să aprofundeze coordonarea și să își intensifice eforturile pentru a contracara amenințările cibernetice și hibride în continuă evoluție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
24 Oct. 2026, 17:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
24 Oct. 2026, 17:54 // Slider //  Vlada Ciorici

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Maria Zaharova, a calificat drept „antirusă” decizia Chișinăului de a declara persona non grata un angajat al ambasadei ruse în Republica Moldova, după prăbușirea unei drone în raionul Telenești. Potrivit acesteia, Moscova va răspunde măsurii anunțate de autoritățile moldovenești, transmite newsmaker.md

„Această decizie a autorităților moldovenești face parte din cursul distructiv antirus al Chișinăului, îndreptat spre distrugerea completă a relațiilor ruso-moldovenești, vechi de secole, și ruperea legăturilor dintre popoarele celor două țări. În ultimii ani, au avut loc mai multe expulzări ale diplomaților ruși din Republica Moldova, sub pretexte inventate sau fără niciun motiv. Scopul real al acestor acțiuni este de a îngreuna la maximum activitatea Ambasadei Rusiei la Chișinău”, a declarat Maria Zaharova, într-un comunicat emis pe 24 octombrie.

Reprezentanta Ministerului rus de Externe a menționat că Moscova va da „un răspuns ferm și adecvat” la măsura Chișinăului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Un colaborator al Ambasadei Federației Ruse la Chișinău va fi declarat persona non grata. Anunțul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe, după ce o dronă încărcată cu explozibil a căzut în satul Chiștelnița, raionul Telenești.

Amintim că drona căzută în raionul Telenești a fost găsită de un localnic care a alertat imediat Poliția. La fața locului se află polițiștii, care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Totodată, spre locul incidentului se deplasează specialiștii Secției tehnico-explozive a Poliției, care vor examina obiectul și vor stabili toate circumstanțele.