Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Lege promulgată de Putin: operatorii de telefonie vor întrerupe serviciile la cererea FSB

21 Feb. 2026, 16:19
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
21 Feb. 2026, 16:19 // În Lume //  Realitatea.md

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat sâmbătă, 21 februarie, o lege care obligă operatorii de telefonie mobilă să întrerupă serviciile pentru abonați la solicitarea Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB). Documentul a fost aprobat în această săptămână de Duma de Stat a Federației Ruse și de Consiliul Federației al Federației Ruse, iar operatorii nu vor mai putea fi trași la răspundere pentru întreruperile de comunicații făcute la cererea serviciilor de securitate.

Legea modifică cadrul juridic al comunicațiilor și prevede că operatorii nu sunt responsabili față de clienți dacă serviciile sunt suspendate la solicitarea FSB. În forma inițială a proiectului era prevăzut că astfel de cereri pot fi făcute doar pentru garantarea securității cetățenilor și a statului, iar deciziile urmau să fie motivate de președinte și guvern, însă aceste prevederi au fost eliminate din varianta finală.

Deocamdată nu este clar în ce situații ar putea fi deconectate rețelele de comunicații la nivel regional sau federal, iar activiștii independenți avertizează că deciziile ar putea fi luate arbitrar. Legea va intra în vigoare la zece zile după publicarea în Monitorul Oficial rus.

Potrivit presei locale, aproximativ jumătate dintre regiunile rusești se confruntă deja cu întreruperi aproape zilnice ale conexiunii la internet. Autoritățile justifică aceste probleme prin atacurile cu drone ale Ucrainei, însă multe dintre regiunile afectate nu se află printre principalele ținte ale Kievului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!