Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

Regatul Unit impune autorizația ETA pentru vizitatori din peste 80 de țări

25 Feb. 2026, 10:05
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
25 Feb. 2026, 10:05 // În Lume //  Realitatea.md

Perioada de tranziție pentru introducerea Autorizației Electronice de Călătorie (ETA) în Regatul Unit se încheie. Începând de miercuri, 25 februarie, vizitatorii din peste 80 de țări vor fi obligați să prezinte acest document digital pentru a putea intra pe teritoriul britanic. Măsura se aplică cetățenilor din România și din alte state membre ale Uniunea Europeană, dar și celor din Statele Unite sau Canada. Autorizația a fost introdusă pentru cetățenii europeni la începutul lunii aprilie 2025, însă autoritățile britanice au permis o perioadă de flexibilitate în timpul controalelor de frontieră.

„Pasagerii fără o Autorizaţie Electronică de Călătorie (ETA) vor fi împiedicaţi să se îmbarce” în avioane sau trenuri către Regatul Unit, a anunțat Ministerul de Interne de la Londra într-un comunicat oficial.

Autorizația ETA a fost lansată în 2023, inițial pentru cetățenii din Qatar, apoi extinsă la alte state din Golf, înainte de a fi aplicată unui număr mai mare de țări. În prezent, aceasta este obligatorie pentru cetățenii din 85 de state care nu au nevoie de viză pentru a intra în Regatul Unit pentru sejururi mai scurte de șase luni sau care nu dețin un permis de ședere, transmite Digi24.

Obligația de a avea ETA se aplică inclusiv persoanelor aflate în tranzit pe aeroporturile din Regatul Unit. Autorizația este legată digital de pașaport și permite călătoria în scop turistic, pentru vizite de familie sau pentru alte motive similare, pe o perioadă de până la șase luni.

ETA este valabilă timp de doi ani și costă 16 lire sterline, aproximativ 19 euro. Guvernul britanic precizează că intenționează să majoreze taxa la 20 de lire sterline în viitor.

Până în septembrie 2025, autoritățile au emis 19,6 milioane de Autorizații Electronice de Călătorie. Potrivit Ministerului de Interne, autorizația este acordată, de regulă, în câteva minute de la depunerea cererii online sau prin aplicație, însă termenul maxim de procesare poate ajunge la trei zile lucrătoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

După depunerea solicitării, decizia este transmisă prin e-mail de către UK Visas and Immigration, de obicei în decurs de o zi. Mesajul conține numărul de referință ETA, format din 16 cifre. Sistemul este similar cu autorizația americană ESTA și cu ETIAS, mecanism pe care Uniunea Europeană urmează să îl lanseze la sfârșitul anului 2026.

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 13:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 13:12 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Vasile Tofan a participat la cursa de înot de 6,5 kilometri prin strâmtoarea Bosfor, alături de fiul său. Competiția a început pe continentul asiatic și s-a încheiat pe cel european.

Atât premierul, cât și fiul său au reușit să încheie cursa. Fiul lui Vasile Tofan a avut însă un timp mai bun, parcurgând cei 6,5 kilometri în aproximativ o oră și 13 minute. Premierului i-a luat aproximativ o oră și 42 de minute pentru a ajunge la linia de sosire.

Potrivit prim-ministrului, participarea la cursă a fost o promisiune făcută fiului său încă din luna ianuarie. Tânărul s-a pregătit aproape un an pentru această provocare.

„În ianuarie i-am promis fiului meu că vom traversa împreună, înotând, strâmtoarea Bosfor. S-a pregătit aproape un an pentru această cursă, iar eu nu puteam să-mi încalc promisiunea”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a povestit că fiul său a reușit să încheie cursa înaintea lui, lucru pe care l-a descris drept unul dintre cele mai frumoase momente pentru un părinte.

„Fiul meu a fost mai rapid decât mine – și puține lucruri bucură mai mult un părinte decât să-și vadă copilul depășindu-l”, a spus Tofan.

La finalul cursei, premierul a transmis că experiența i-a încărcat cu energie și că cei doi revin la Chișinău cu „bateriile încărcate și cu inima plină”.

„Ne așteaptă mult de lucru acasă”, a conchis Vasile Tofan.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a precizat că toate costurile deplasării premierului, ale membrilor familiei sale și ale întregii echipe au fost acoperite integral din sursele proprii ale prim-ministrului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!