Curs valutar
  • EUR
    19.9997
    -0.134%
  • USD
    17.3383
    -0.1298%
  • RUB
    0.2089
    -1.0531%
  • RON
    3.8168
    -0.11%
  • UAH
    0.3877
    0.2063%

Toate știrile

13 august 2026

Medicamentele care conțin levamisol, folosit la tratarea unor infecții parazitare, ar putea fi retrase din farmacii

26 Feb. 2026, 13:04
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
26 Feb. 2026, 13:04 // Life //  Realitatea.md

Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (AMDM) informează despre recomandarea Comitetului de siguranță al Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) privind retragerea autorizațiilor de punere pe piață pentru medicamentele care conțin levamisol, după o reevaluare a siguranței acestora la nivelul Uniunii Europene.

Decizia a fost luată în urma concluziilor Comitetului pentru evaluarea riscurilor în materie de farmacovigilență (PRAC), care a confirmat că levamisolul poate provoca leucoencefalopatie – o reacție adversă rară, dar gravă, ce afectează materia albă a creierului. Potrivit experților, afecțiunea poate fi debilitantă și chiar pune viața în pericol, iar apariția sa este imprevizibilă. Simptomele pot apărea chiar și după administrarea unei singure doze și se pot dezvolta în decurs de câteva luni după tratament.

În contextul în care levamisolul este utilizat în special pentru tratarea formelor ușoare de parazitoze, iar evaluarea nu a identificat măsuri eficiente pentru reducerea riscurilor sau grupuri de pacienți cu risc crescut, PRAC a concluzionat că beneficiile acestui medicament nu mai depășesc riscurile asociate utilizării sale.

Recomandarea PRAC urmează să fie transmisă Grupului de Coordonare pentru Procedurile de Recunoaștere Reciprocă și Descentralizate – Uman (CMDh), care va adopta o poziție comună la nivelul statelor membre ale Uniunii Europene.

Situația în Republica Moldova

Potrivit AMDM, în Republica Moldova sunt autorizate două medicamente care conțin levamisol – Decaris comprimate de 50 mg (N2) și Decaris comprimate de 150 mg (N1), produse de compania Gedeon Richter din Ungaria.

Autoritatea precizează că monitorizează evoluțiile la nivel european și va informa suplimentar profesioniștii din domeniul sănătății și publicul larg despre eventualele măsuri de reglementare care ar putea fi aplicate în țară.

Recomandări pentru pacienți

Medicamentele care conțin levamisol sunt utilizate pentru tratarea unor infecții parazitare, însă reevaluarea EMA a confirmat riscul apariției leucoencefalopatiei. Specialiștii subliniază că există alternative terapeutice pentru tratamentul parazitozelor.

Pacienții sunt îndemnați să solicite imediat asistență medicală dacă apar simptome precum slăbiciune musculară, dificultăți de vorbire, confuzie sau tulburări de coordonare și să se adreseze medicului sau farmacistului pentru orice întrebări legate de tratamentul administrat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
13 Aug. 2026, 13:08
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
13 Aug. 2026, 13:08 // Societate //  Vlada Ciorici

Un bărbat de 52 de ani, originar din Georgia, a fost reținut de polițiștii sectorului Râșcani, fiind suspectat de comiterea unui furt în capitală.

Potrivit oamenilor legii, bărbatul ar fi sustras dintr-un automobil lăsat descuiat o geantă în care se aflau 92.000 de lei.

În urma măsurilor speciale de investigație, polițiștii au stabilit identitatea suspectului și au identificat automobilul utilizat de acesta. Ulterior, în cadrul unei percheziții autorizate efectuate la domiciliul închiriat de bărbat, oamenii legii au depistat o parte din banii sustrași, precum și alte probe relevante pentru cauza penală.

Suspectul a fost reținut și se află în custodia poliției. Dacă vinovăția acestuia va fi demonstrată în instanță, el riscă până la 4 ani de închisoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Polițiștii precizează că investigațiile continuă.