Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

VIDEO În zilele următoare, drumarii vor interveni pentru a acoperi gropile de pe șoseaua Muncești

26 Feb. 2026, 16:57
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
26 Feb. 2026, 16:57 // Actualitate //  Cătălina Boico

Pe șoseaua Muncești din sectorul Botanica, vor interveni mai multe echipe de drumari concomitent în zilele următoare pentru a acoperi găurile, în funcție de condițiile meteorologice. Lucrările se vor desfășura continuu pe toată porțiunea drumului, începând cu duminică, 1 martie 2026.

Strada va fi închisă parțial pentru a permite intervenții mai rapide.

„În prezent, tot efortul este concentrat pe bulevardul Dacia, drumul spre aeroport, iar după finalizarea lucrărilor pe bulevardul Dacia se va interveni pe șoseaua Muncești”, transmite Primăria Capitalei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Municipalitatea precizează că bulevardul Dacia, drumul spre Aeroport, a fost grav afectat, după ce inginerii și specialiștii au constatat că, la reparația efectuată acum câțiva ani, nu s-au respectat procesele tehnologice, iar asfaltul a fost aplicat peste un strat de moluză.

Șoseaua Muncești va intra complet în reparație după perioada de iarnă.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 16:59 // Societate //  Valentina Buza

UPDATE: Potrivit ultimelor date, la ora 16:54, drona care a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova a dispărut de pe sistemele de monitorizare radar, în proximitatea localității Țibirica, raionul Călărași.

Centrul Operații Aeriene continuă monitorizarea spațiului aerian al Republicii Moldova, în coordonare cu autoritățile competente și partenerii.

UPDATE: Ministerul Apărării anunță că la ora 16:52 a fost restricționat spațiul aerian și în Centru a țării.

ȘTIRE INIȚIALĂ: O dronă a survolat neautorizat spațiul aerian al Republicii Moldova, sâmbătă, 31 octombrie. Aparatul de zbor a fost detectat inițial din direcția localității Semionovca, regiunea Odesa, Ucraina, spre localitatea Plopi, raionul Rîbnița, în regiunea transnistreană. Ulterior, drona a fost identificată în zona localității Bănești, raionul Telenești.

Potrivit Ministerului Apărării, incidentul a fost înregistrat la ora 16:24.

Din motive de securitate, la ora 16:46, autoritățile au restricționat spațiul aerian în zona de nord a țării.

Ministerul Apărării a anunțat că monitorizează situația.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!