Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Rachetele iraniene balistice, capabile să lovească România, Grecia și Bulgaria

04 Mart. 2026, 19:29
 // Categoria: În Lume // Autor:  Vlada Ciorici
04 Mart. 2026, 19:29 // În Lume //  Vlada Ciorici

Iranul deține două rachete balistice moderne care pot lovi sud-estul Europei, inclusiv Grecia, Bulgaria și România, potrivit unei analize Politico. Deși România dispune de sistemul antirachetă instalat de SUA la Deveselu, cu scopul de a intercepta astfel de atacuri, Iranul poate amenința țările europene și cu drone, asasinate sau atacuri cibernetice.

Regimul de la Teheran a amenințat cu atacuri asupra orașelor europene dacă vreo țară se va alătura atacurilor americano-israeliene declanșate pe 28 februarie împotriva Iranului. Forțele NATO au interceptat recent o rachetă balistică iraniană îndreptată spre Turcia, iar drone iraniene au atacat Ciprul, lovind o bază a forțelor aeriene britanice.

Iranul deține rachete din clasa armelor cu rază medie de acțiune, capabile să lovească ținte aflate până la 2.000 de kilometri distanță. În plus, conform unor analize militare, racheta Khorramshahr a fost îmbunătățită astfel încât raza sa de acțiune să ajungă teoretic la 3.000 de kilometri, punând astfel orașe precum Berlin sau Roma în raza de acțiune a Teheranului.

România beneficiază de un scut antirachetă la Deveselu, un sistem de interceptare cinetică a rachetelor balistice, care poate lovi ținte la altitudini între 90 și 250 de kilometri. Generalul în rezervă Cristian Barbu a explicat că interceptatorii de la Deveselu distrug rachetele prin energia impactului direct, fără utilizarea explozivilor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Astfel, sistemul de la Deveselu reprezintă o componentă esențială a apărării antirachetă a Europei, în contextul tensiunilor crescute generate de amenințările și atacurile Iranului în regiune.

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 15:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
22 Oct. 2026, 15:46 // Slider //  Cătălina Boico

O nouă platformă lansată în România le oferă oamenilor posibilitatea de a adopta o oaie, un pom fructifer sau un stup de albine și de a primi periodic acasă produse precum brânză, fructe, gemuri și miere. Prin intermediul platformei Hambar, clienții pot plăti în avans pentru produsele pe care urmează să le primească în lunile următoare, susținând astfel micii producători locali, notează Antena 3 cu referire la Economica.

Proiectul Hambar a fost lansat de Alin Șerban, fost CEO al platformei tazz by eMAG, devenită apoi Wolt România, împreună cu Călin Costinaș, fost deputy CEO al Profi.

Conform surselor citate, platforma funcționează ca un marketplace care conectează direct micii producători locali cu consumatorii din România și din străinătate. Apare posibilitatea ca oamenii să plătească în avans pentru producția unui animal sau a unui pom fructifer, urmând să primească produsele pe parcursul mai multor luni.

„Avem un program de adopții. Și o să vreți să adoptați o oaie și o să primiți brânza de la oaie, respectiv, în timp de șase luni. Adoptați un copac și o să primiți fructele, o să primiți gemuri.  O vacă și multe, multe alte lucruri. Un stup. Și toate lucrurile astea o să le facem relativ repede. Sperăm să avem prima adopție de o oaie cel mai târziu în noiembrie. Se face primul test”, a declarat Alin Șerban.

Cum funcţionează ”adopţia”

Programul testat în această toamnă ar urma să se extindă în anul 2026.

„Vrem să dezvoltăm o chestie pentru anul următor cu multe, multe adopții. Adopția o să funcționeze foarte simplu. De exemplu, un cioban are o mie de oi. Vrem să mergem la el, să-i fotografiem 100 de oi, vrem să le dăm un nume și fiecare să-și adopte oaia respectivă și să plătească în avans producția pentru 15 kg de brânză, sau 6 kg, sau 10 kg, sau 12, cât vrea fiecare”, a mai explicat antreprenorul.

După plată, clientul va primi lunar un colet cu produsele aferente adopției. De asemenea, programul pune la dispoziţie şi opţiunea de a oferi o adopţie drept cadou altcuiva.

Producătorii ar urma să-şi listezele produsele în platformă, stabilesc prețurile și cantitățile disponibile, iar comenzile plasate de consumatori ajung direct la ei.

„E marketplace 100%. Asta înseamnă că noi nu avem stocuri, noi nu controlăm prețurile, clienții dau o comandă, comanda ajunge la producătorul local, producătorul local setează prețurile, el ambalează în ambalajele noastre și cheamă curierul pentru național, curierul pentru străinătate, automat, doar apasă pe un buton și practic de acolo direct se livrează în România sau în străinătate”, a mai spus Șerban.