Poliția anunță exerciții tactice la Ungheni. Cetățenii sunt îndemnați să nu se alarmeze
Joi, 12 martie curent, mascații Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger” vor desfășura exerciții tactice în orașul Ungheni, în prima parte a zilei. Potrivit Poliției Naționale, este la această intervenție tactică vor participa forțe speciale din Republica Moldova și România.
Autorităților precizează că acțiunea reprezintă o simulare a unor situații care necesită intervenția rapidă a forțelor de ordine. Exercițiul are scopul de a testa modul în care polițiștii gestionează evenimente complexe, dar și de a antrena echipamentele și personalul specializat.
„La instruire vor participa mascații din cadrul Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială „Fulger”, precum și echipe ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași”, anunță Poliția.
În acest context, din Chișinău spre Ungheni se va deplasa tehnică specială, inclusiv blindate, care vor fi utilizate în cadrul exercițiului.
Poliția îndeamnă cetățenii să nu se alarmeze și să evite răspândirea informațiilor eronate, subliniind că este vorba doar despre un exercițiu de instruire.
Arme și muniții deținute ilegal au fost depistate de polițiștii din Taraclia, în urma a șase percheziții. Vizați sunt trei bărbați de 42, 50 și 69 de ani. Acțiunile au fost autorizate conform prevederilor legale și s-au desfășurat la domiciliile și în automobilele acestora, precum și la o fermă zootehnică unde activa unul dintre aceștia.
În timpul perchezițiilor, oamenii legii au depistat și ridicat mai multe arme și muniții deținute ilegal, inclusiv zeci de cartușe pentru arme de foc cu țeavă ghintuită, pentru arme de foc cu țeavă lisă, precum și un pistol de luptă.
Totodată, polițiștii au identificat și ridicat substanțe narcotice, precum și obiecte și dispozitive destinate consumului acestora. Toate circumstanțele urmează a fi stabilite în conformitate cu legislația în vigoare.