Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Premiile Oscar 2026: „Sinners” și „One Battle After Another”, printre marii câștigători ai galei

16 Mart. 2026, 07:52
 // Categoria: Cosmos // Autor:  Ursu Ana
16 Mart. 2026, 07:52 // Cosmos //  Ursu Ana

Gala din 2026 a Premiile Oscar, cea de-a 98-a ediție a Academiei Americană a Artelor și Științelor Filmului, și-a desemnat câștigătorii. Filmul Sinners a obținut în total patru trofee Oscar, în timp ce One Battle After Another a devenit marele câștigător al serii, cu șase statuete, inclusiv premiul pentru cel mai bun film.

Totodată, producția i-a adus cineastului american Paul Thomas Anderson, în vârstă de 55 de ani, Oscarul pentru cel mai bun regizor. Până la triumful din acest an, Anderson acumulase nu mai puțin de 11 nominalizări la Oscar ca regizor, producător sau scenarist, pentru filme precum Boogie Nights, Magnolia, Inherent Vice, Phantom Thread sau Licorice Pizza.

De asemenea, filmul său de epocă There Will Be Blood (2007) este considerat unul dintre cele mai bune filme ale secolului XXI.

Lista completă a câștigătorilor la Premiile Oscar din 2026:

Filmul One Battle After Another a fost desemnat cel mai bun film la Premiile Oscar 2026, devenind marele câștigător al galei. Producția a mai obținut și alte trofee importante, inclusiv pentru cel mai bun regizor, acordat lui Paul Thomas Anderson, precum și pentru cel mai bun scenariu adaptat, cel mai bun montaj și cel mai bun casting.

La categoria cel mai bun actor în rol principal, premiul a fost câștigat de Michael B. Jordan pentru rolul din filmul Sinners. În schimb, trofeul pentru cea mai bună actriță în rol principal i-a revenit actriței Jessie Buckley pentru interpretarea din Hamnet.

La categoriile de roluri secundare, premiile au fost câștigate de Sean Penn pentru rolul din One Battle After Another și de Amy Madigan pentru filmul Weapons.

Filmul Sentimental Value a fost recompensat cu Oscarul pentru cel mai bun film internațional, în timp ce documentarul Mr. Nobody Against Putin a câștigat premiul pentru cel mai bun documentar.

La categoria animație, trofeul a fost obținut de producția KPop Demon Hunters, iar filmul Avatar: Fire and Ash a fost premiat pentru cele mai bune efecte vizuale.

Printre alte producții premiate se numără Frankenstein, care a câștigat trofee pentru costume, machiaj și hairstyling și design de producție, precum și filmul F1, premiat pentru cel mai bun sunet.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 22:01
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Sept. 2026, 22:01 // Slider //  Ana Panaguța

Un fost executor judecătoresc a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru delapidarea averii străine și fals în acte publice. Sentința a fost pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Prejudiciul total cauzat statului a fost estimat la peste 1,2 milioane de lei.

Instanța a dispus executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis și i-a interzis, timp de patru ani, să exercite activitatea de executor judecătoresc sau alte activități ce țin de gestionarea și administrarea bunurilor materiale.

Până la rămânerea definitivă a sentinței, fostul executor a fost plasat în arest preventiv și anunțat în căutare.

Potrivit probelor administrate de Centrul Național Anticorupție și Procuratura Anticorupție, în perioada 2008–2010, acesta și-ar fi folosit funcția pentru a-și însuși bani și bunuri care îi erau încredințate pentru executarea unor hotărâri și stingerea unor creanțe.

Anchetatorii susțin că fostul executor nu ar fi transferat banii care urmau să ajungă în conturile statului, ale biroului executorului sau în contul trezorerial, ci și i-ar fi însușit. Ulterior, acesta ar fi nimicit procedurile de executare.

Prejudiciul total cauzat statului a fost estimat la peste 1,2 milioane de lei. Din această sumă, peste 1,1 milioane de lei au fost restituite.

Instanța a admis și acțiunea civilă înaintată de procuror și a dispus încasarea de la inculpat a peste 5 500 de lei în beneficiul statului, cu titlu de prejudiciu material. Totodată, peste 64 000 de lei au fost confiscați în folosul statului, fiind considerați bani rezultați din infracțiune.

Fostul executor a mai fost vizat în alte dosare penale. Într-unul dintre acestea, el a fost acuzat că ar fi transferat ilegal peste 80 000 de lei de pe contul unei companii pe contul său bancar, urmărind încasarea unui onorariu mai mare. Instanța l-a achitat în acest caz, constatând că faptele nu întrunesc elementele infracțiunii imputate.

Într-o altă cauză, fostul executor a fost găsit vinovat de fals în acte publice, însă a fost liberat de pedeapsa penală din cauza expirării termenului de prescripție.

Acesta a mai fost acuzat că ar fi încasat de două ori suma de 4 630 de lei pentru executarea unei hotărâri judecătorești. În acest caz, instanța a încetat procesul penal, după recalificarea faptelor în baza Codului contravențional, tot din cauza expirării termenului de prescripție.

Într-un alt dosar, în care i-a fost imputată însușirea a 5 000 de euro ce urmau să fie confiscați în folosul statului, instanța l-a achitat, constatând că fapta nu a fost comisă de inculpat.

Sentința pronunțată de Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, nu este definitivă și poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.