Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

31 august 2026

Turcia întărește apărarea antirachetă prin instalarea unui nou scut NATO

18 Mart. 2026, 13:47
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
18 Mart. 2026, 13:47 // În Lume //  Realitatea.md

Turcia a anunțat, în dimineața zilei de 18 martie, că NATO va desfășura noi baterii de rachete antiaeriene Patriot la baza militară Incirlik, unde sunt staționate forțe americane, după ce, la începutul lunii martie, au fost interceptate trei rachete balistice lansate din Iran către teritoriul turc, scrie Le Monde.

„Un nou sistem Patriot, comandat de Comandamentul Aerian Aliat de la Ramstein, este în curs de desfășurare, în completarea sistemului Patriot spaniol deja în serviciu”, a transmis Ministerul Apărării turc într-un comunicat oficial.

În prezent, NATO desfășoară un alt sistem american de apărare antirachetă Patriot în provincia Adana, din sudul Turciei, unde personalul din Statele Unite și din alte țări este staționat la baza aeriană Incirlik, potrivit Ministerului Apărării de la Ankara.

Amintim că, forțele NATO de apărare antiaeriană și antirachetă din estul Mediteranei au interceptat trei rachete lansate din Iran pe 4 martie. Una dintre interceptări a avut loc deasupra bazei aeriene Incirlik. Ulterior, Alianța Nord-Atlantică a desfășurat un sistem Patriot la Malatya, Turcia, pentru a contracara amenințările cu rachete provenite din Iran.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Războiul din Orientul Mijlociu: O rachetă iraniană a fost interceptată și distrusă în spațiul aerian al Turciei

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
30 Aug. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Aug. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Nivelul Dunării a crescut cu până la 9 centimetri pe anumite porțiuni ale tronsonului bulgar în ultimele 24 de ore, însă navigația rămâne dificilă, toate restricțiile existente fiind încă în vigoare, scrie antena3.ro.

Nivelul fluviului a crescut la majoritatea stațiilor de monitorizare din părțile vestice și centrale ale tronsonului bulgar, arată datele Agenției Executive pentru Explorarea și Întreținerea Dunării, valabile la data de 29 august.

Cea mai mare creștere, de 9 centimetri, a fost înregistrată la Lom. La Vidin, nivelul Dunării a urcat cu 7 centimetri, iar la Novo Selo, cu 6 centimetri.

Creșteri mai mici au fost raportate la Oryahovo, de 4 centimetri, și la Nikopol, de 2 centimetri. La Svishtov, nivelul apei a rămas neschimbat.

Situația este diferită mai la est, unde fluviul continuă să se retragă. Nivelul apei la Ruse a scăzut cu 7 centimetri în ultima zi, în timp ce la Silistra s-a înregistrat o scădere de 1 centimetru.

Bulgaria ridică un dig de 300 de metri pe Dunăre

Situația de la Dunăre rămâne una fără precedent. În urmă cu câteva zile, apa crescuse ușor, iar asta a permis centralei să mențină în funcțiune Unitatea 5, dar la un nivel redus, de 91,4% din capacitate.

Astfel, ca să țină în funcțiune centrala nucleară de la Kozlodui, Bulgaria a decis să construiască un dig pe Dunăre, chiar în apropierea reactoarelor.

Digul ar urma să aibă între 250 și 300 de metri lungime. Cifra exactă se va stabili în etapa de proiectare. Petrova estimează că lucrarea propriu-zisă va dura undeva la 10-15 zile.

Proiectarea a început deja pentru varianta aleasă, dar autoritățile analizează în paralel și alte soluții. Una dintre ele ar fi aducerea apei la centrală din rezervoare interne. Studiile preliminare pentru toate variantele au fost, între timp, finalizate.
Bulgaria s-a mișcat și din timp. Încă de la începutul lunii iulie, când au apărut primele semne ale unei secete prelungite, la centrală a fost înființat un grup de lucru care analizează toate soluțiile tehnice posibile.

În paralel, ministrul Petrova a ținut legătura cu omologul său sârb, Dubravka Djedovic, pentru ca Serbia să contribuie, prin complexul hidroenergetic Djerdap – denumirea sârbă pentru Porțile de Fier, administrat împreună cu România – la menținerea nivelului Dunării la Kozlodui peste pragurile critice.