Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Spania: O tânără de 25 de ani, afectată de depresie, a murit prin eutanasie

26 Mart. 2026, 20:23
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
26 Mart. 2026, 20:23 // În Lume //  Ana Panaguța

Joi, 26 martie, la ora 18:00, ora Spaniei, Noelia Castillo Ramos, o tânără de 25 de ani din Barcelona, a fost eutanasiată în baza legislației spaniole, după un lung parcurs marcat de abuzuri, traumă psihică, o tentativă de sinucidere care a lăsat-o paraplegică și aproape doi ani de bătălii în instanță, scrie antena3.ro.

Viața ei s-a schimbat radical în 2022, după ce a fost victima unei agresiuni sexuale multiple. Pe 4 octombrie, în urma acelui episod, s-a aruncat de la etajul cinci, într-o tentativă de sinucidere. A supraviețuit, însă cu urmări grave.

„A suferit o leziune medulară completă, gravă și ireversibilă, o paraplegie care o împiedică să se miște de la brâu în jos și îi provoacă dureri puternice și incontinență urinară”, potrivit publicației El Mundo.

Diagnosticată cu paraplegie ireversibilă, Noelia a decis, în 2024, să solicite moarte asistată. Cererea ei a deschis o amplă dezbatere socială și juridică, transformând cazul într-unul extrem de complex și de durată.

Inițial, solicitarea a fost aprobată de organismele medicale competente și de Comisia de Garanție și Evaluare din Catalonia, care a considerat că sunt îndeplinite toate condițiile legale. Însă situația s-a complicat rapid. Tatăl tinerei, susținut de organizația Abogados Cristianos, s-a opus ferm și a depus mai multe acțiuni în instanță pentru a bloca procedura. Astfel a început un lung șir de procese care au amânat decizia finală timp de aproape doi ani.

Conflictul a ajuns până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Cazul a fost analizat de mai multe instanțe din Spania. La început, justiția din Catalonia i-a dat dreptate, iar ulterior Tribunalul Suprem a confirmat că dreptul ei la eutanasie este garantat și nu poate fi anulat de opoziția familiei.

Ulterior, Tribunalul Constituțional a respins ultima contestație, stabilind că nu există o încălcare a drepturilor fundamentale. Conflictul a ajuns și la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, unde s-a cerut suspendarea procedurii. Și această solicitare a fost respinsă, în martie 2026, ceea ce a închis definitiv orice cale de atac.

O familie împărțită

Unul dintre cele mai sensibile aspecte ale cazului a fost ruptura din familie. Dacă tatăl a rămas împotriva deciziei până la final, mama a ales să îi fie alături. Deși nu este de acord cu alegerea fiicei sale, a spus că o va însoți „până în ultimul moment”, punând pe primul loc relația dintre ele.

Ce spune Noelia

După aproape 20 de luni de procese și incertitudine, Noelia a primit aprobarea finală, atât medicală, cât și legală, iar procedura este programată pentru astăzi, 26 martie.

Într-un interviu acordat emisiunii „Y ahora Sonsoles”, difuzată de Antena 3, tânăra a vorbit deschis despre suferința pe care o trăiește:

„M-am simțit mereu singură, chiar înainte de a cere eutanasia vedeam lumea mea foarte întunecată (…) Nu am chef de nimic, nici să ies, nici să mănânc, nici să fac ceva, iar somnul îmi este foarte greu, pe lângă faptul că am dureri de spate și de picioare.”

Ea a vorbit și despre lipsa de susținere din partea familiei.

„Nimeni din familia mea nu este de acord, dar fericirea unui părinte nu trebuie să fie mai presus de cea a unui copil sau de viața unui copil.”

În final, mesajul ei este unul simplu.

„Eu vreau doar să plec în pace și să nu mai sufăr.”

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
20 Oct. 2026, 19:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
20 Oct. 2026, 19:44 // Slider //  Cătălina Boico

Un bărbat și o femeie din Bangladesh au fost executați pentru că s-au sărutat într-o moschee. Execuția a avut loc în Arabia Saudită și a fost anunțată autorităților din Bangladesh după ce s-a terminat, scrie G4media.ro.

Autoritățile saudite au executat persoanele pentru „acte indecente” produse într-o moschee din Mecca. Ministerul de Interne al Arabiei Saudite nu a spus ce înseamnă actele indecente invocate în condamnarea la moarte. Potrivit NEXTA, pe rețelele sociale circulă informația potrivit căreia cei doi, proaspăt căsătoriți, s-au sărutat.

Autoritățile din Bangladesh au declarat că au aflat despre execuție abia după ce aceasta a avut loc. De aceea, Dhaka a solicitat de la Riad detalii despre acuzațiile și procesul judiciar. În paralel, guvernul din Bangladesh analizează posibilitatea de a repatria corpurile celor decedați. În Arabia Saudită locuiesc și lucrează peste trei milioane de cetățeni din Bangladesh.

Blasfemia este pedepsită cu sabia în Arabia Saudită

Tot în luna octombrie, Arabia Saudită a anulat sentința la moarte a unui cetățean din Sri Lanka, condamnat pentru „blasfemie” din cauza unui comentariu pe Facebook. Decizia a fost luată după un val de reacții publice și eforturi diplomatice din partea autorităților din Sri Lanka.

În Arabia Saudită, blasfemia și renunțarea la islam sunt încadrate juridic sub stricta interpretare a legii Sharia și sunt pedepsite oficial cu moartea. Pedepsele capitale în Arabia Saudită sunt executate în mod tradițional prin decapitare publică cu sabia.

Organizațiile internaționale critică des regatul pentru utilizarea legilor de blasfemie pentru a reduce la tăcere disidența politică, libertatea de exprimare și minoritățile religioase.