Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Peste 3.000 de cereri depuse în prima zi de înscriere în clasa I, la Chișinău

02 Apr. 2026, 20:51
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
02 Apr. 2026, 20:51 // Actualitate //  Ana Panaguța

Procesul de înscriere a copiilor în clasa I pentru anul de studii 2026–2027 a început cu un număr record de solicitări în municipiul Chișinău. Potrivit Direcției Generale Educație, Tineret și Sport, în prima zi au fost depuse peste 3.000 de cereri.

Potrivit DGETS, înscrierea copiilor în clasa I pentru anul de studii 2026–2027 continuă online, pe platforma escoala.chisinau.md. Părinții pot selecta instituția de învățământ în funcție de domiciliu și pot depune cererea fără a se prezenta fizic la școală.

Părinții sunt îndemnați să depună dosarele din timp pentru a evita aglomerația din ultimele zile.

Prima etapă de înscriere a început pe 1 aprilie și se va încheia pe 18 mai, iar a doua etapă va avea loc între 19 mai și 30 august. Înscrierea în clasa I este obligatorie pentru copiii care împlinesc 7 ani până la 1 septembrie.

Start înscrierilor în clasa întâi! Municipalitatea îndeamnă părinții să respecte termenele

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 13:17
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 13:17 // Societate //  Valentina Buza

Utilizarea buteliilor de gaz în blocurile de locuințe și în cămine va fi interzisă începând din noiembrie, după o perioadă de tranziție de șase luni. Autoritățile avertizează asupra riscului de incendii și explozii și recomandă folosirea plitelor electrice sau identificarea unor soluții de alimentare centralizată cu gaze.

Potrivit secretarului de stat al Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Veaceslav Șipitca, utilizarea buteliilor în blocuri nu respecta normele de exploatare în siguranță a gazului lichefiat. Multe dintre spațiile în care erau instalate nu dispuneau de sisteme de ventilare adecvate pentru evacuarea eventualelor scurgeri de gaz.

Modificarea legislației urmărește prevenirea accidentelor grave, după mai multe deflagrații produse în țară, inclusiv în Chișinău, soldate cu decese. Interdicția vizează blocurile de apartamente și căminele, nu și casele individuale.

În perioada de tranziție, autoritățile au informat operatorii de sistem și administrațiile publice locale despre noile prevederi. În unele localități, inclusiv în raioanele Cantemir și Leova, sunt analizate proiecte de alimentare centralizată cu gaze lichefiate.

Pentru blocurile care nu sunt conectate la rețeaua de gaze naturale, alternativa recomandată este utilizarea plitelor electrice sau identificarea unei soluții de alimentare centralizată.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Șipitca a precizat anterior, la Radio Moldova, că utilizarea buteliilor în blocuri era deja interzisă prin regulile de exploatare în siguranță, iar noile prevederi clarifică explicit acest lucru în legislație.

În prezent, Codul contravențional nu prevede o sancțiune distinctă pentru utilizarea buteliilor în blocurile de locuințe, însă pot fi constatate încălcări ale regulilor de apărare împotriva incendiilor.