Precizăm că, un nou val de pete de produse petroliere a fost depistat în zona podului de la Unguri, raionul Ocnița. Pentru a preveni extinderea poluării, autoritățile au dispus mai multe măsuri: consolidarea și extinderea barajelor antipoluare, instalarea de noi puncte de retenție, suplimentarea echipelor din teren și a materialelor absorbante, dar și monitorizarea cu drone în zona de frontieră.
Amintim că autoritățile din Republica Moldova au instituit, duminică, 15 martie, stare de alertă de mediu pentru o perioadă de 15 zile în bazinul râului Nistru, după depistarea unei unde de poluare cu produse petroliere, care a afectat mai multe sectoare ale fluviului.
Substanța petrolieră a fost observată la suprafața apei în data de 10 martie, iar imediat au fost inițiate intervenții și prelevate probe pentru a determina natura acesteia și riscurile asociate. Din cauza acestui incident, mai mulți consumatori din Bălți, Soroca, Sîngerei și Florești au rămas câteva zile fără apă.

