Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Mitropolitul Basarabiei, adresare către creștini de Paște: Învierea Domnului ne cheamă la o viață nouă

12 Apr. 2026, 10:11
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
12 Apr. 2026, 10:11 // Actualitate //  Realitatea.md

„Învierea Domnului străbate veacurile, chemându-ne la o viață nouă”, transmite mitropolitul Petru al Basarabiei creștinilor de Paște. Clericul consideră că omul care crede în Hristos cel Înviat nu mai trăiește pentru sine, ci pentru Dumnezeu și pentru aproapele său, fiind mărturisitor al luminii, purtător al păcii și slujitor al adevărului.

Mitropolitul susține că sărbătoarea Învierii modelează familia, comunitatea și întreaga societate. Preotul susține că anul acesta este dedicat pastorației familiei și comemorării sfintelor femei din calendar, menționează rolul doamnelor și îndeamnă familia creștină „să devină o mică biserică”.

„În societatea contemporană, rolul femeii creștine este esențial. Ea este mamă, educatoare, sprijin al familiei și, adesea, pilon de echilibru în viața comunității. Prin grija față de copii, prin rugăciune și prin dăruire, femeia contribuie la formarea unei generații capabile să trăiască valori sănătoase.

Iubiți fii și fiice duhovnicești, de sărbătoarea Învierii Domnului, privim nu doar spre biruința asupra morții, dar mai ales spre drumul Crucii care a precedat această biruință. Mântuitorul ne-a arătat că nu există Înviere fără Cruce, iar suferința purtată cu credință devine izvor de înnoire și de mântuire.

Neamul nostru din Basarabia cunoaște bine această realitate. De-a lungul veacului trecut, credincioșii acestor ținuturi au trecut prin încercări grele, care au lăsat urme adânci în memoria colectivă. Foametea, deportările, prigoana împotriva credinței și a identității naționale au reprezentat momente de mare cumpănă. În anii de restriște ai regimului totalitar, multe familii au fost despărțite, iar gospodăriile au rămas pustii. Oameni nevinovați au fost ridicați în toiul nopții și duși departe de locurile natale, în regiuni îndepărtate, unde frigul, foamea și munca silnică au pus la încercare rezistența lor fizică și sufletească.

Sărbătoarea Învierii ne cheamă, așadar, să fim conștienți de responsabilitatea prezentului, să fim păstrători ai credinței strămoșești, susținători ai familiilor, sprijinitori ai comunității și mărturisitori ai Învierii prin fapte concrete, ascultători față de ierarhii și față de duhovnicii noștri”, transmite ÎPS Petru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștinii sunt îndemnați să primească cu bucurie Învierea în casele și în inimile lor, să o păstreze prin rugăciune și prin fapte bune și să o împărtășească celor din jur prin gesturi de bunătate. „Fie ca bucuria Învierii Domnului să aducă pace în familiile tuturor, sănătate celor bolnavi, mângâiere celor întristați și întărire celor care trec prin încercări, iar harul acestei sărbători să ne ajute să trăim pe deplin darul acestor zile”, mai transmite mitropolitul Basarabiei.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 19:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
30 Sept. 2026, 19:48 // Slider //  Cătălina Boico

Autoritățile din Turcia au anunțat astăzi, 30 septembrie, că închide portalul de ştiri independent T24, reproşându-i „propaganda LGBT”, ca parte a unei campanii de reprimare începută la mijlocul lunii septembrie şi intitulată „Familia mea este în siguranţă”, scrie G4media.ro. Portalul afirmă că a aflat despre decizia Ministerului Justiţiei, publicată de mai multe canale de presă, fără a fi însă notificat în mod oficial.

T24 era încă accesibil miercuri şi indica că nu ştie dacă măsura „se referă la toate publicaţiile sale, pe lângă conturile sale de pe reţelele sociale”.

„Conturile de internet şi reţelele sociale ale T24, un portal de ştiri online care a publicat anul trecut 118 conţinuturi de propagandă LGBT, au fost închise de tribunalul de primă instanţă din Istanbul. Decizia a fost transmisă Direcţiei pentru securitate cibernetică pentru punere în aplicare”, se arată în comunicatul ministerului.

Potrivit sursei citate, comunitatea LGBT+ din Turcia s-a văzut afectată, din 12 septembrie, de măsuri pe scară largă din partea autorităţilor, care au închis un număr mare de conturi de social media. Autorităţile au efectuat ulterior noi arestări în urma unor proteste organizate în cele trei oraşe mari ale ţării, Ankara, Istanbul şi Izmir.

Homosexualitatea nu este pedepsită penal în Turcia, dar este larg dezaprobată, iar homofobia este răspândită până în vârful statului. Preşedintele Recep Tayyip Erdogan califică în mod frecvent comunitatea LGBT+ drept „perversă” şi îi atribuie scăderea drastică a natalităţii în Turcia.