VIDEO Alertă la Galați: grenadă din Al Doilea Război Mondial găsită lângă un container de deșeuri
O grenadă defensivă a fost descoperită în dimineața zilei de 17 aprilie între blocuri de locuințe din Galați, fiind ridicată în condiții de siguranță de o echipă pirotehnică a ISU Galați.
Autoritățile ajunse la fața locului au securizat zona în care se afla dispozitivul exploziv, acesta fiind lăsat lângă un container de deșeuri.
Alarma a fost dată imediat după ora 6 dimineața de un locatar care ducea gunoiul la tomberoane. Lângă un container de deșeuri, pe o cutie în care se află o stație de încărcare pentru mașini electrice, bărbatul a observat o grenadă și a apelat numărul de urgență 112, transmite presa română.
Oamenii legii au delimitat și asigurat perimetrul până la sosirea echipelor de pirotehniști și pompieri.
Specialiștii au confirmat că este vorba despre o grenadă defensivă, prevăzută cu focos și încărcătură activă, provenind din perioada celui de-Al Doilea Război Mondial.
Pirotehniștii au ridicat obiectul în condiții de maximă siguranță, urmând ca acesta să fie distrus într-un poligon specializat.
În acest sens, polițiștii continuă cercetările pentru nerespectarea regimului materiilor explozive și încearcă să stabilească cine a lăsat grenada.
Mai mult spațiu, mai multe opțiuni și o experiență de cumpărături gândită până la detalii. Pe str. Calea Ieșilor 10, în Chișinău, s-a deschis cel mai mare magazin Linella din țară, un spațiu care reunește într-un singur loc cumpărăturile de zi cu zi, concepte noi și servicii adaptate ritmului actual al clienților.
Cu o suprafață totală de 3.180 m², dintre care 2.230 m² sală comercială, noul magazin reunește peste 12.000 de articole, de la produsele esențiale pentru cumpărăturile de zi cu zi până la produse proaspete, soluții pentru mese rapide, gastronomie, brutărie și patiserie, delicatese și specialități internaționale.
Noul magazin înseamnă și aproximativ 90 de locuri de muncă, o echipă care contribuie la funcționarea acestui spațiu. De la colegii implicați în producere și pregătirea produselor până la cei care întâmpină și deservesc clienții, fiecare rol contribuie, zi de zi, la experiența oferită în noul magazin.
La intrarea în sala comercială, clienții sunt întâmpinați de zona fresh, una dintre cele mai ample și mai vizibile zone ale noului magazin.
Fructele și legumele sunt prezentate într-o zonă amenajată într-un format nou pentru rețea, cu echipamente moderne și o organizare care pune produsele în valoare și facilitează alegerea.
Spațiul generos permite o expunere aerisită și un sortiment ușor de explorat, astfel încât cumpărăturile să înceapă firesc cu una dintre promisiunile constante ale Linella: prospețimea.

Produsele create în Republica Moldova ocupă un loc important în oferta noului magazin. 30% din sortiment este #ProdusAcasă, continuând direcția Linella de a susține și aduce mai aproape de cumpărători producătorii autohtoni.
Gama proprie Zi de Zi este prezentă și în noul magazin, cu opțiuni create pentru momente și nevoi diferite.
Produsele Ready to Eat, deja cunoscute clienților Linella, oferă variante pregătite pentru consum, iar odată cu deschiderea magazinului de pe Calea Ieșilor este lansată noua gamă Ready to Cook, cu 5 poziții noi.

Noua gamă Ready to Cook a fost dezvoltată în colaborare cu bucătarul Andrei Lazari pentru cei care vor să gătească acasă, dar cu mai puțin timp petrecut în bucătărie. Produsele sunt pregătite până la etapa finală, pentru o preparare simplă și rapidă.

Un loc important în noul magazin îl ocupă Brutăria Linella, concept prezent și în alte locații ale rețelei, aici într-un spațiu mai amplu și cu un sortiment extins.
Pâinea este coaptă direct în magazin, pe parcursul zilei, iar oferta include mai multe sortimente cu maia, baghete, ciabatta, pâine rustică, focaccia și alte produse de brutărie și patiserie. Printre noutățile lansate în această locație se numără pâinea cu germeni de grâu și maia, pâinea cu cereale și mix de legume și focaccia.
Experiența noului magazin este completată de Café Nuca și Bistro Nuca, într-un format amplu, cu opțiuni pentru diferite momente ale zilei.

Café Nuca completează oferta cu cafea, gustări și produse de patiserie, iar Bistro Nuca propune zilnic aproximativ 20 de preparate, inclusiv 7 feluri de pizza, învârtită și dulciuri. Oferta include și produse de cofetărie, precum croissante cu umplutură la alegere și cinnabonuri.
Locația de pe Calea Ieșilor aduce astfel cea mai amplă experiență Nuca de până acum.

O noutate importantă a magazinului de pe Calea Ieșilor este integrarea Maestro Meat într-un format shop-in-shop, cu identitate și sortiment propriu.
Clienții pot găsi aici o selecție de produse din vită, miel și oaie, alături de alte opțiuni din categoria carne, completând oferta noului magazin cu un concept specializat și o varietate extinsă pentru această categorie.
Pentru finalizarea cumpărăturilor, clienții au la dispoziție 14 case de marcat: 6 standard și 8 self-service, oferind astfel mai multe opțiuni în funcție de preferințele fiecăruia.

Prin noul magazin de pe str. Calea Ieșilor 10, Linella extinde formatul de cumpărături printr- o combinație de sortiment, servicii și concepte integrate într-un singur spațiu.
Magazinul este deschis zilnic, între orele 08:00 și 23:00.

Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.