Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

După ce au cucerit jurii internaționale, vinificatorii trebuie să investească acum în consumatori

22 Apr. 2026, 11:30
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
22 Apr. 2026, 11:30 // Societate //  Realitatea.md

Vinurile moldovenești au nevoie acum de mai multă atenție din partea consumatorilor, iar vinificatorii trebuie să-și concentreze eforturile pe promovarea produselor în magazine și restaurante. Invitații emisiunii „Consens Național” de la Realitatea TV au declarat că medaliile obținute reprezintă o recunoaștere a calității vinurilor din partea unor jurați importanți din domeniu, însă a venit timpul ca această apreciere să vină și din partea consumatorilor de rând.

Elizaveta Breahnă, șefa Centrului de Inovații în Domeniul Vitivinicol din cadrul Universității Tehnice a Moldovei, este de părere că medaliile obținute la concursuri internaționale nu sunt suficiente pentru promovarea vinurilor în țară și peste hotare.

„Medaliile sunt un semn că vinurile sunt pe placul juraților, dar ele trebuie să fie cunoscute și de consumatorii de rând. Pentru aceasta trebuie să muncim pe fiecare piață. Importatorii au nevoie de sprijinul vânzătorului acestui vin care trebuie să organizeze acolo degustații. Cine poate mai bine vorbi de un vin decât cel care l-a creat?”, s-a întrebat Elizaveta Breahnă.

Prezent în studioul Realitatea TV, Vasile Bumacov, fost ministru al Agriculturii, a remarcat că iubitorii de vin au devenit mai atenți la ce și cum consumă, iar cultura consumului de vin s-a schimbă în bine.

„Nu este o metodă mai bună să lupți cu alcoolismul decât să înveți oamenii să servească ceva calitativ și să respecte cultura servicii vinului. Astăzi, noi nu mai avem acel consum nebun de coniacuri falsificate sau tărie. S-a trecut mult la vinuri, dar mai este mult de lucru. Acum, de Ziua Națională a Vinului, nu mai vezi persoane care stau pe sub garduri, oamenii servesc civilizat, fiecare din paharul lui”, a menționat Vasile Bumacov.

La ediția din 2026 a concursului MUNDUS VINI din Germania, producătorii din Republica Moldova au obținut 119 medalii. Numărul distincțiilor internaționale sub brandul „Wine of Moldova” a acumulat până acum peste 6.000 de distincții la competiții internaționale. Între timp, vinurile moldovenești au ajuns pe piețele din 73 de țări, iar exporturile au depășit 235 de milioane de dolari anual.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 09:23 // Slider //  Daniela Baranovschi

Mai multe televiziuni din Europa, între care RTÉ din Irlanda, Sky din Marea Britanie și Nova TV din Bulgaria, au primit amenințări cu bombă care au dus la evacuări și la întreruperea programelor. Nu a fost găsit niciun exploziv.

„Vrem ca toată lumea să afle de noi, de aceea unul dintre agenții noștri a plasat un dispozitiv exploziv în clădirea voastră. Va detona în 45 de minute. Timpul trece”. Așa suna unul dintre e-mailurile cu amenințări cu bombă primite vineri de RTÉ și Nova TV, potrivit agenției Reuters.

Trei ore de muzică în loc de știri

La televiziunea publică irlandeză RTÉ, emisiunile au fost înlocuite cu muzică și un mesaj înregistrat, unele timp de până la trei ore. Angajații s-au întors în clădiri abia după o percheziție a poliției care a durat peste trei ore. Știrile au fost reluate dintr-un car de transmisie aflat în afara sediului.

La Sofia, poliția a evacuat redacția Nova TV, a verificat-o și a declarat-o sigură. Emisia nu a fost întreruptă. Și postul britanic Sky a confirmat că a primit o amenințare: „Am efectuat o evaluare de securitate și am raportat situația autorităților competente”, a transmis un purtător de cuvânt.

În Irlanda și-au evacuat angajații și postul de radio Newstalk și cotidianul Irish Independent, scrie Mediafax.

Cine este „Mihail Andropov”

E-mailurile purtau titlul „Mesaj către Occident” și erau semnate „Mihail Andropov”. Expeditorul se prezenta drept unul dintre liderii grupului responsabil de alertele false din avioane: „Dar acesta este doar începutul. Ce s-a întâmplat săptămâna aceasta este doar o mică parte din ceea ce așteaptă Europa în viitorul apropiat.”

Numele trimite la Iuri Andropov, fost secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Titlul e-mailului amintește și de o biografie a acestuia, „O nouă provocare pentru Occident”. Nu este clar dacă e un semn al implicării Rusiei sau o încercare de a arăta spre Moscova.

Amenințările din Italia fuseseră semnate în numele „Luptătorilor Statului Masculin”, potrivit agenției ANSA. Vladislav Pozdniakov, fondatorul mișcării ruse „Statul Masculin”, a negat orice implicare și a spus că mișcarea nu mai există din 2021.

„Trebuie să rămânem calmi”

Amenințările vin după un val de alerte false care a afectat zboruri din Serbia până în Finlanda și Spania, inclusiv curse spre București. În paralel, mai multe lanțuri de supermarketuri au fost lovite de atacuri cibernetice.

Premierul irlandez Micheál Martin a spus că serviciile de securitate europene nu au stabilit încă dacă în spatele amenințărilor se află persoane izolate sau un atac coordonat. „Asta arată cât de relativ simplu este să provoci perturbări și să subminezi funcționarea normală a societății prin activități neconvenționale de acest fel, concepute să provoace frică și anxietate”, a declarat el la radioul RTÉ.

„Trebuie să rămânem calmi”, a adăugat premierul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!