Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Vizita Robertei Metsola în România, reprogramată pe fondul crizei politice

06 Mai 2026, 12:12
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
06 Mai 2026, 12:12 // În Lume //  Realitatea.md

Vizita în România a președintei Parlamentului European, Roberta Metsola, din 9 mai, a fost reprogramată din cauza tensiunilor politice apărute după demisia Guvernului Bolojan, în urma adoptării unei moțiuni de cenzură în Parlament.

Totodată, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele României, Nicușor Dan, a decis anularea recepției de la Palatul Cotroceni, organizată cu ocazia Zilei Europei, transmite stirileprotv.ro.

Instituția a explicat decizia prin necesitatea concentrării asupra gestionării situației politice actuale.

„Această decizie a fost luată în considerarea contextului politic actual şi a evoluţiilor recente, care impun concentrarea totală a eforturilor instituţionale către identificarea unor soluţii pentru gestionarea actualei situaţii”, a transmis Administrația Prezidențială.

În același timp, programul vizitei Robertei Metsola includea participarea, pe 9 mai, la un eveniment organizat în cadrul seriei de dezbateri „Săptămâna Europeană la Palatul Cotroceni”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

SURSE: Nicușor Dan începe astăzi consultările cu partidele, după demiterea Guvernului Bolojan

Adio „Guvernul Bolojan”: moțiunea PSD-AUR a trecut cu 281 de voturi

 

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 18:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
04 Nov. 2026, 18:45 // Slider //  Victoria Laur

Moldova trebuie să demonstreze implementarea eficientă a reformei administrației publice locale. Constatările aparțin Comisiei Europene și au fost publicate în raportul de extindere.

Conform documentului, Bruxellesul salută procesul. În același timp, se recomandă să fie finalizată în mod transparent reorganizarea instituțiilor publice centrale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Reforma administrației locale a fost relansată cu scopul de a finaliza procesul de comasare a unităților administrativ-teritoriale – reducând semnificativ numărul acestora – înainte de alegerile locale din 2027. Rămâne de demonstrat dacă această reformă va fi implementată în mod eficient”, notează responsabilii din UE în document.

De asemenea, autorităților din Moldova li se sugerează să continue reforma administrației publice prin asigurarea unui nivel adecvat de autonomie fiscală al autorităților locale, astfel încât să fie furnizate servicii publice mai bune și să se îmbunătățească capacitatea economică a autorităților, transparența și responsabilitatea bugetară.