Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

VIDEO Igor Grosu, împotriva panglicii „Sfântului Gheorghe”: Este un simbol al războiului, ar trebui să fie roșie

07 Mai 2026, 11:45
 // Categoria: Politica // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Mai 2026, 11:45 // Politica //  Daniela Baranovschi

Igor Grosu afirmă că se opune purtării panglicii „Sfântul Gheorghe” de 9 mai, susținând că acest simbol ar fi „o invenție a laboratoarelor de propagandă ale Kremlinului”. Totodată, șeful Legislativului spune că nu înțelege motivele care au stat la baza anulării dosarelor unor deputați socialiști, sancționați anul trecut pentru purtarea acestui simbol la marșul din 9 mai.

 

„Sunt curios și eu să aflu care a fost motivul anulării acestor dosare… Acest simbol este al agresiunii și al invaziei Federației Ruse în Ucraina, un simbol al războului. Apropo, noi am discutat, nu are nimic cu cel de-al Doilea Război Mondial, e o invenție din laboratoarele de propagandă ale Kremlinului și a fost inventantă prin 2007-2014, acum de curând…Culoarea celor care sărbătoresc victoria e roșie pentru că drapelul armatei sovietice care a luptat împotriva Germaniei fasciste era culoarea roșie”, a declarat Igor Grosu joi, 7 mai.

Speakerul a vorbit și despre semnificația zilei de 9 mai, menționând importanța păcii în Europa.

„Este sărbătoare care aduce pacea, apreciem maturitatea politicienilor europeni care după cel de-al Doilea Război Mondial au înțeles că supraviețuirea civilizației europene este numai în cazul în care națiunile construiesc o uniune a păcii”, a adăugat Grosu.

 

În Republica Moldova, la 9 mai sunt marcate simultan două evenimente: Ziua Victoriei asupra fascismului și nazismului și Ziua Europei, dedicată păcii și unității europene. Legea interzice purtarea panglicii „Sfântul Gheorghe” în spațiile publice, cu excepția cazurilor în care aceasta însoțește distincțiile veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 13:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 13:40 // Slider //  Daniela Baranovschi

Curtea Constituțională a declarat inadmisibile trei sesizări prin care au fost contestate mai multe prevederi ale Legii privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor. Printre prevederile vizate se numără dreptul Comisiei de evaluare de a contesta hotărârile Consiliului Superior al Procurorilor și competența Curții Supreme de Justiție de a constata promovarea sau nepromovarea evaluării externe, transmite IPN.

Sesizările au fost depuse în cadrul unor litigii privind evaluarea externă a trei procurori din cadrul Procuraturii Anticorupție. În toate cazurile, Comisia de evaluare a propus nepromovarea vettingului, însă CSP a respins rapoartele și a decis că procurorii au promovat evaluarea. Ulterior, Comisia a contestat hotărârile Consiliului la Curtea Supremă de Justiție.

În cadrul examinării acestor litigii, au fost ridicate excepții de neconstituționalitate privind competențele Comisiei și ale instanței supreme. Autorii sesizărilor au contestat dreptul Comisiei de a ataca hotărârile CSP, precum și competența CSJ de a decide asupra promovării sau nepromovării evaluării. Aceștia au invocat afectarea rolului constituțional al Consiliului Superior al Procurorilor și a securității raporturilor juridice.

Curtea Constituțională a reținut că dreptul Comisiei de a contesta hotărârile CSP asigură posibilitatea controlului judiciar și nu reprezintă o ingerință în activitatea Consiliului. Totodată, magistrații au subliniat că CSP rămâne autoritatea care decide inițial asupra rezultatului evaluării, iar CSJ exercită controlul jurisdicțional.

În ceea ce privește competența instanței supreme de a constata promovarea sau nepromovarea vettingului, Curtea a precizat că aceasta poate fi exercitată în condițiile prevăzute de lege, după reluarea procedurii de evaluare și anularea hotărârii adoptate ulterior de CSP.

Potrivit Curții, mecanismul urmărește să evite tergiversarea procedurilor prin trimiterea repetată a dosarelor spre reexaminare. În consecință, Curtea Constituțională a declarat inadmisibile cele trei sesizări, fără a trece la examinarea lor în fond.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!