Curs valutar
  • EUR
    20.0216
    -0.2407%
  • USD
    17.3048
    -0.0543%
  • RUB
    0.1993
    -0.1505%
  • RON
    3.8092
    -0.2153%
  • UAH
    0.3875
    -0.4903%

Toate știrile

03 septembrie 2026

Cel mai scurt pod din lume care desparte două țări. Îl traversezi în câteva secunde, dar treci prin două fusuri orare

10 Mai 2026, 18:41
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
10 Mai 2026, 18:41 // În Lume //  Ana Panaguța

Un pod de aproximativ 3 metri lungime le permite pietonilor să treacă rapid din Portugalia în Spania, iar schimbarea țării vine la pachet și cu o modificare de fus orar, scrie antena3.ro.

Construcția din lemn traversează pârâul Arroyo Abrilongo, care marchează granița naturală dintre Portugalia și Spania. La fiecare capăt există câte un marcaj: „P” pentru Portugalia și „E” pentru España.

Un detaliu ciudat face experiența și mai specială: cele două țări se află în fusuri orare diferite. Astfel, în doar câteva secunde, cei care trec podul „călătoresc în timp”, ceasul schimbându-se cu o oră înainte sau înapoi.

Podul leagă satul spaniol La Codosera de micuța localitate portugheză El Marco. A fost construit inițial de localnici, cu materiale simple, pentru a traversa pârâul. În 2008, a fost refăcut cu fonduri europene, printr-un proiect la care au participat muncitori din ambele țări.

Din cauza dimensiunii sale, podul este destinat doar pietonilor, deși bicicletele sunt permise.

Deși multe clasamente ignoră acest pod și acordă titlul de „cel mai scurt” unui alt pod de la granița dintre SUA și Canada, cel de aici este cu cel puțin patru metri mai scurt.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
02 Sept. 2026, 22:28
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
02 Sept. 2026, 22:28 // Slider //  Ana Panaguța

Germania pregătește răspunsul la amenințările vehiculate de Vladimir Putin și Dmitri Medvedev: va transfera în curând Ucrainei noi rachete sol-aer Iris-T și câteva mii de drone de atac, relatează antena3.ro. De asemenea, Berlinul intenționează să-și extindă colaborarea în domeniul informațiilor cu Kievul, potrivit unor surse guvernamentale.

Deciziile au fost luate după ce Germania a acuzat oficial Rusia că a orchestrat o operațiune de sabotaj la aeroportul Leipzig/Halle.

Livrările ar putea începe chiar din această lună, potrivit televiziunii de știri N-tv din Germania, care citează surse guvernamentale.

Întâlnire de urgență UE-NATO pentru a răspunde Rusiei

După incidentul din Leipzig, liderii europeni au promis, de asemenea, că vor spori sprijinul acordat Ucrainei și vor înăspri sancțiunile împotriva Rusiei, conform Bloomberg.

„Dacă scopul a fost să ne facă să ne gândim de două ori înainte să ajutăm Ucraina, pot spune că tot ce au reușit a fost să-mi întărească hotărârea”, a declarat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen cu privire la acest atac cu dronă eșuat.

Ea a adăugat că echipa sa caută modalități de a limita și mai mult bugetul militar al Rusiei și că UE trebuie să închidă „toate portițele de care profită Rusia”.

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, și miniștri de Externe ai UE, reuniți la un summit în Irlanda, au calificat incidentul drept o manifestare a unei amenințări hibride tot mai mari.

„Dacă Rusia crede că Europa și NATO vor fi divizate sau descurajate să sprijine Ucraina în urma acestei amenințări recente, se înșală. Unitatea noastră este de nezdruncinat”, a spus Mark Rutte.

Ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a declarat că războiul hibrid al Rusiei include acte de sabotaj, incendieri, explozii și încălcări ale spațiului aerian cu drone și rachete de croazieră.

Zelenski a trimis o listă de cumpărături pe care sunt și rachete Patriot

În același timp, Comisia Europeană analizează solicitarea Ucrainei de a permite utilizarea fondurilor din împrumutul de 90 de miliarde de euro de la UE pentru achiziționarea de rachete interceptoare americane Patriot.

Ca să fie aprobată folosirea fondurilor în acest scop ar fi necesară exceptarea de la regulile care acordă prioritate achizițiilor europene. Decizia va fi supusă votului săptămâna viitoare, luni.

De asemenea, mai multe țări europene au propus, din nou, folosirea activelor rusești înghețate din Europa pentru finanțarea Ucrainei.

Anterior, această propunere s-a lovit de opoziția Belgiei, unde sunt deținute cele mai multe dintre aceste fonduri. Ministrul ucrainean de Externe,  Andrii Sîbiha, a declarat că a venit momentul pentru o „discuție serioasă” cu privire la utilizarea acestor active.

Sabotaj rusesc eșuat în Germania

Pe 4 august, la aeroportul Leipzig/Halle, în apropierea unei aeronave militare ucrainene utilizate pentru transportarea de echipamente militare, a fost descoperită o dronă încărcată cu explozibili.

Potrivit anchetatorilor din Germania, drona urma să fie folosită într-un atac asupra aeronavei ucrainene. Ulterior, polițiștii au găsit o altă dronă în apropierea aeroportului, iar în ziua următoare au descoperit aproximativ 50 de grame de explozibil, presupus a fi hexogen.

În urma anchetei, autoritățile germane au acuzat Rusia că a orchestrat sabotajul eșuat. Ministrul german de Externe, Johann Wadephul, a declarat că Berlinul va continua să sprijine Ucraina și va lua măsuri pentru a împiedica operațiuni rusești similare în Germania și în alte țări europene.

Situat în partea de est a Germaniei, aeroportul Leipzig/Halle este un centru pentru transporturi militare, mai ales ale armatei germane şi ale aliaţilor din NATO, fiind de asemenea o bază operaţională pentru compania germană DHL şi compania aeriană ucraineană Antonov Airlines.

Germania a acuzat, la 1 septembrie, oficial Rusia că se află în spatele atacului cu drone de luna trecută de la aeroportul din Leipzig.