Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Peste 1.700 de pasageri, izolați pe un vas la Bordeaux, într-o presupusă epidemie de gastroenterită. Un bărbat a murit

13 Mai 2026, 21:56
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
13 Mai 2026, 21:56 // În Lume //  Ana Panaguța

Peste 1.700 de persoane au fost izolate la bordul unui pachebot de croazieră care a ajuns în noaptea de marți spre miercuri la Bordeaux, de la Brest, după moartea unui pasager de 90 de ani și o suspiciune cu privire la o infecție digestivă acută, scriu știrileprotv.ro.

Majoritatea celor 1.233 de pasageri sunt britanici și irlandezi.

În afară de persoana decedată, aproximativ 50 au prezentat tulburări gastrointestinale, iar analize sunt în curs pentru a stabili prezența unui eventual norovirus, potrivit unei surse.

La bord se află, de asemenea, 514 membri ai echipajului, potrivit acestei surse.

Nava, care aparține companiei Ambassador Cruise Line, a plecat din Insulele Shetland la 6 mai și a făcut escale la Belfast, Liverpool și Brest, după care a sosit la Bordeaux, de unde urma să plece către Spania.

Analizele nu confirmă, deocamdată, prezența unui norovirus

Miercuri la prânz, nava era acostată la mal, în centrul orașului, fără măsuri de securitate în zona de pe uscat.

Pasageri făceau poze capitalei girondine de pe puntea pachebotului.

Primele analize la bord au îndepărtat prezența vreunui norovirus, însă analize complementare erau în curs la Centrul Spitalicesc Bordeaux, au anunțat autoritățile sanitare.

Ele nu exclud ipoteza unei probleme alimentare și îndepărtează orice legătură cu hantavirusul aflat la originea morții a trei pasageri la bordul vaporului de croazieră MV Hondius, care asigura o legătură între Ushuaia și arhipelagul Capului Verde.

Vârful simptomelor – vomă și diaree – a avut loc luni, pe când nava se afla la Brest, potrivit sursei citate.

Victima în vârstă de 90 de ani a murit înainte de sosirea în portul breton.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 10:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 10:52 // Slider //  Daniela Baranovschi

Vortexul polar se va destabiliza mai devreme decât de obicei, ceea ce ar putea aduce temperaturi mai scăzute și ninsori în unele zone ale Europei în decembrie și ianuarie.

Severe Weather Europe scrie că iernile analizate indică un semnal clar de vreme rece și ninsori în anumite regiuni din Statele Unite, Canada și Europa, în lunile decembrie și ianuarie.

În același timp, fenomenul El Niño extrem de puternic încearcă să favorizeze un tipar meteorologic complet diferit.

Vortexul polar este un sistem extins de circulație atmosferică din timpul iernii, prezent în regiunile polare ale emisferelor nordică și sudică. Atunci când este puternic și stabil, aerul rece rămâne în mare parte în regiunile polare. Când se destabilizează, masele de aer rece pot ajunge și în zone mai sudice, inclusiv în Europa și America de Nord, transmite Adevărul.

Una dintre cauzele destabilizării este încălzirea stratosferică bruscă (SSW), un fenomen în care temperaturile și presiunea cresc rapid în stratosferă, afectând circulația vortexului polar.

Potrivit analizei Severe Weather Europe, vortexul polar trece printr-o astfel de perturbare neobișnuit de timpurie. Vânturile din stratosferă au încetinit puternic, iar modelele ECMWF și GEFS indică o posibilă inversare a direcției acestora în zilele următoare.

Fenomenul ar putea duce inclusiv la separarea vortexului polar în două nuclee, în timp ce temperaturile din stratosferă ar urma să ajungă cu peste 27 de grade Celsius peste valorile normale pentru această perioadă.

Deși inversarea vânturilor ar putea fi de scurtă durată, autorii analizei susțin că perturbarea este cea mai timpurie de acest fel înregistrată până acum, cu aproximativ trei săptămâni înaintea precedentelor. Aceasta ar putea influența circulația maselor de aer și vremea din Europa în următoarele luni.

Pentru sfârșitul lunii noiembrie, prognozele indică un tipar de presiune ridicată în sud-vestul Europei și presiune scăzută în nord-est.

În estul continentului sunt estimate temperaturi sub valorile normale și mai multe ninsori, în timp ce în restul Europei vremea ar putea fi mai caldă decât de obicei, cu precipitații sub formă de ninsoare mai reduse.

Europa în decembrie

Simulările Severe Weather Europe indică faptul că, în decembrie, perturbarea vortexului polar ar putea favoriza temperaturi sub valorile normale și mai multe ninsori în mare parte din Europa, cu excepția nordului și nord-estului continentului.

Acest lucru s-ar putea produce pe fondul pătrunderii maselor de aer rece dinspre nord, favorizată de schimbările de presiune atmosferică.

În unele situații, un asemenea tipar poate aduce episoade de frig precum cele cunoscute drept „Bestia din Est”.

Totuși, efectele răcirii ar putea fi contrabalansate de fenomenul Super El Niño. De exemplu, dacă acesta favorizează temperaturi cu 2,8°C peste normal, iar perturbarea vortexului polar produce o răcire de 1,7°C, temperaturile ar putea rămâne cu aproximativ 1,1°C peste media obișnuită.

Europa în ianuarie

Pentru luna ianuarie, simulările indică o schimbare a zonelor cu temperaturi scăzute. Frigul s-ar putea concentra în vestul, centrul și nordul Europei, în timp ce în estul continentului temperaturile ar putea fi peste valorile normale.

Totodată, ninsorile ar putea fi mai abundente în regiunile centrale, vestice și nord-vestice, pe fondul pătrunderii aerului rece dinspre nord și al umezelii aduse de Atlantic și Marea Mediterană.

Autorii analizei subliniază că aceste rezultate provin din simulări climatice și nu reprezintă o prognoză certă pentru luna ianuarie.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!