Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

08 noiembrie 2026

Gest de curaj la Bălți: O femeie a salvat de la înec o fată căzută în Lacul Orășenesc. Eroina, premiată cu diplomă

14 Mai 2026, 17:09
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
14 Mai 2026, 17:09 // Societate //  Daniela Baranovschi

O femeie din municipiul Bălți, Zoia Proseannaia, a fost decorată cu diplomă de gratitudine din partea autorităților locale, după ce a salvat viața unei fete căzute în apele Lacului Orășenesc. Incidentul s-a produs în urmă cu două săptămâni, când copila a alunecat de pe plăcile de beton și a căzut în apă, fiind purtată de curenți tot mai departe de mal. Femeia care trecea prin zonă a intervenit imediat, sărind în lac pentru a salva fata. Ea a reușit să o împingă spre mal, iar în ajutor au intervenit și câțiva tineri aflați în apropiere, care au scos victima la mal, evitând astfel o posibilă tragedie.

Autoritățile locale au apreciat gestul drept unul de curaj și responsabilitate civică.

„Distincția a fost acordată pentru intervenția promptă și decisivă a acesteia în salvarea vieții unui copil aflat în pericol de înec. Prin responsabilitate și reacție rapidă, doamna Zoia Proseannaia a demonstrat într-o situație critică valori autentice de umanitate, altruism și implicare. Gestul său reprezintă un exemplu remarcabil de conduită și responsabilitate civică, contribuind la consolidarea sentimentului de siguranță în comunitate”, se arată în mesajul Primăriei Bălți.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 19:35
 // Categoria: Societate // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 19:35 // Societate //  Daniela Baranovschi

Un beci istoric ar putea deveni atracție turistică în orașul Leova, după ce a fost descoperit în timpul lucrărilor de reconstrucție a trotuarelor. Intrarea în construcția subterană va fi conservată, iar pavajul va fi montat pe o placă provizorie din beton, astfel încât spațiul să poată fi păstrat și pus ulterior în valoare.

Anunțul a fost făcut sâmbătă, 7 noiembrie, de primarul orașului Leova, Alexandru Bujorean. Edilul a precizat că, după coordonarea cu Agenția Națională Arheologică, locul ar putea fi amenajat pentru a deveni un nou obiectiv turistic al orașului.

Menționăm că nu este prima descoperire de acest fel în Leova. Anul trecut, o altă construcție subterană a fost identificată în zona centrală a orașului, după prăbușirea unei plăci de beton în apropierea Casei de Cultură. La fața locului, specialiștii Agenției Naționale Arheologice au constatat că este vorba despre o pivniță boltită, construită din cărămidă, cu o vechime de peste 150 de ani.

Construcția include, pe lângă încăperea principală, o galerie descendentă care duce spre un nivel inferior. Potrivit arheologilor, structura este specifică pivnițelor și cramelor folosite în trecut pentru păstrarea alimentelor sau a butoaielor cu vin.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!