Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Exporturile Republicii Moldova, în creștere cu 10% în primul trimestru: Care este principala piață de desfacere

15 Mai 2026, 18:44
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Mai 2026, 18:44 // Economie //  Daniela Baranovschi

Republica Moldova a exportat mărfuri în valoare de 848,5 milioane de euro în primele trei luni ale anului 2026, cu 10,2% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut, arată datele Biroului Național de Statistică. Creșterea a fost susținută în principal de exporturile de produse autohtone, care au ajuns la 686,8 milioane de euro și au reprezentat peste 80% din totalul livrărilor externe. Comparativ cu începutul anului trecut, acestea au crescut cu 13,3%.

Uniunea Europeană continuă să fie principala destinație pentru produsele moldovenești. În perioada ianuarie-martie 2026, exporturile către statele UE au depășit 524,9 milioane de euro, în creștere cu 9,5% față de anul trecut, reprezentând aproape 62% din totalul exporturilor.

România își menține poziția de principal partener comercial al Republicii Moldova, concentrând 27% din totalul exporturilor. Urmează Turcia, Italia, Cehia, Ucraina și Germania. Cele mai mari creșteri ale livrărilor au fost înregistrate către Turcia, Germania, România, Italia și Liban.

În același timp, exporturile către unele piețe au scăzut considerabil. Livrările către Olanda s-au redus cu peste 45%, iar cele către Statele Unite și Arabia Saudită s-au diminuat cu peste jumătate.

Cele mai exportate produse moldovenești rămân semințele și fructele oleaginoase, care reprezintă peste 21% din totalul exporturilor. Pe următoarele poziții se află mașinile și aparatele electrice, legumele și fructele, cerealele, îmbrăcămintea și băuturile. În schimb, au scăzut exporturile de băuturi, vehicule rutiere, energie electrică și produse chimice.

Totodată, importurile continuă să crească. Doar în luna martie 2026, Republica Moldova a importat mărfuri în valoare de 932,4 milioane de euro, cu aproape 5% mai mult decât în martie anul trecut.

Republica Moldova a continuat să importe masiv mărfuri din Uniunea Europeană în primele trei luni ale anului 2026, în timp ce ponderea importurilor din țările CSI a continuat să scadă, arată datele Biroului Național de Statistică.

În perioada ianuarie-martie 2026, importurile din statele Uniunii Europene au însumat peste 1,38 miliarde de euro, cu aproape 3% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Produsele provenite din UE au reprezentat 56,5% din totalul importurilor Republicii Moldova.

În schimb, importurile din țările CSI s-au redus cu 9%, până la 73,7 milioane de euro, iar ponderea acestora în total importuri a coborât la doar 3%.

România rămâne principalul furnizor de mărfuri pentru Republica Moldova, cu peste un sfert din totalul importurilor. Pe următoarele locuri se află China, Ucraina, Germania, Turcia și Italia. Împreună, aceste state asigură peste 70% din totalul mărfurilor importate în țară.

Datele statistice arată că gazele naturale și produsele industriale obținute din gaz continuă să ocupe cea mai mare pondere în structura importurilor, reprezentând aproape 15% din total. Urmează vehiculele rutiere, produsele petroliere, mașinile și aparatele electrice, energia electrică și produsele farmaceutice.În același timp, au crescut importurile de gaze, echipamente electrice, îngrășăminte chimice, energie electrică și animale vii. Pe de altă parte, s-au redus importurile de fier și oțel, produse petroliere, utilaje industriale și zahăr.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 19:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
22 Oct. 2026, 19:00 // Slider //  Realitatea.md

Glume și schimb de replici la ședința Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe. Deputatului partidului ”Democrația acasă”, Vasile Costiuc, l-a provocat la o discuție pe colegul său din PAS, Radu Marian, despre un angajat al SA Energocom.

Costiuc: Radu, ce-i cu kentu (n.r. prietenul) de la Energocom, ia spune, e drug sau nu?

Marian: O să-ți spun, când tu o să-mi spui ce-ai făcut la ruși.

Costiuc: Am înțeles că el îi spețu (n.r. specialistul) pe operația cu VMS-urile.

Vasile Costiuc susține că Alexandru Țurcanu ar fi funcționarul de la Energocom care ar fi sugerat ca întreprinderea să cumpere VMS. Potrivit liderului partidului „Democrația Acasă”, acesta ar fi prieten apropiat al deputatului Radu Marian.

Ulterior, discuțiile au luat o altă direcție, iar cei doi deputați și-au amintit cine și cu ce se ocupa în perioada Guvernului PDM.

Marian: Câte comenzi dădeai pe timpul lui Plaha? Atunci nu erai tare curajos. Nu ai avut nicio problemă, nici cu gazul rusesc. Protestai împotrivă…

Costiuc: Ei, tu-i cântai la vioară, eu protestam.