Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

FOTO Intervenția pompierilor în curtea „Spații Verzi”. VIDEO cu o femeie care povestește cum a observat focul

08 Iun. 2026, 11:58
 // Categoria: Homepage // Autor:  Victoria Laur
08 Iun. 2026, 11:58 // Homepage //  Victoria Laur

În clădirea care a ars în apropierea întreprinderii „Spații Verzi” nu locuia nimeni. Aceasta a fost dată o perioadă în chirie, însă pe moment nu este utilizată.

O femeie a povestit pentru Realitatea că persoanele care muncesc au apelat la Serviciul unic de urgență 112, după ce au observat fum pe acoperiș. Potrivit ei, în apropiere se afla și un echipaj al Poliției în acel moment.

„Am auzit informații la pompieri, în care au anunțat că au fost undeva 30-40% ars. Respectiv, din fericire, nu a suferit nimeni, pentru că noi suntem alături. Nu am suferit, dar am fost evacuați”, a relatat ea.

Realitatea a observat la fața locului cel puțin șapte autospeciale, echipaje medicale și Poliția, care a asigurat ordinea publică și a fluidizat traficul în zonă. Acoperișul construcției care a fost cuprinsă de flăcări a fost demontat de către pompieri.

Conform pompierilor, solicitarea privind intervenția a fost recepționată la ora 8:52. Inițial, patru echipaje au intervenit la fața locului și au stabilit că nu există risc de răspândire a flăcărilor. Arderea a fost localizată la ora 9:22, iar intervenția continuă pentru lichidarea completă a focului.

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!