Curs valutar
  • EUR
    20.1960
    0.1887%
  • USD
    18.0644
    0.4379%
  • RUB
    0.2215
    -0.2257%
  • RON
    3.7799
    0.1455%
  • UAH
    0.3957
    0.4549%

Toate știrile

04 noiembrie 2026

Parlamentul se întrunește în ședință: pe agendă, nouă proiecte de lege, inclusiv inițiative cu sigla UE

11 Iun. 2026, 07:30
 // Categoria: Politica // Autor:  Ursu Ana
11 Iun. 2026, 07:30 // Politica //  Ursu Ana

Parlamentul Republicii Moldova se întrunește joi, 11 iunie, în ședință plenară, începând cu ora 11:00. Ordinea de zi, aprobată de Biroul permanent, include nouă proiecte de acte normative ce urmează a fi dezbătute.

Potrivit instituției Parlamentul Republicii Moldova, cinci dintre inițiativele legislative poartă sigla Uniunii Europene, fiind parte a procesului de armonizare a legislației naționale cu acquis-ul comunitar.

În lectura a doua, deputații vor examina mai multe proiecte importante, printre care cel privind consolidarea mecanismelor de combatere a corupției, criminalității financiare și organizate, dar și proiectul ce vizează participarea Republicii Moldova la grupările europene de cooperare teritorială. Totodată, va fi analizată modificarea legii educației fizice și sportului, care permite implicarea sectorului privat în investiții pentru dezvoltarea acestui domeniu.

Pe agendă se mai regăsesc proiecte ce țin de accesul furnizorilor de rețele publice de comunicații electronice pe proprietăți, precum și inițiativa privind indicațiile geografice și produsele tradiționale.

În prima lectură, Parlamentul va discuta un nou proiect de lege privind mass-media, destinat modernizării cadrului normativ și alinierii acestuia la standardele europene. De asemenea, vor fi examinate inițiativele privind cofinanțarea transportului feroviar, pentru creșterea mobilității în unele localități, și supravegherea prudențială a firmelor de investiții.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 08:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Ursu Ana
04 Nov. 2026, 08:25 // Slider //  Ursu Ana

Partidul Democrat a obținut majoritatea atât în Senatul Statelor Unite, cât și în Camera Reprezentanților, în urma alegerilor de la jumătatea mandatului, desfășurate marți, 3 noiembrie. Rezultatul reprezintă o lovitură politică majoră pentru președintele Donald Trump și ar putea complica semnificativ agenda administrației republicane în ultimii doi ani de mandat, relatează Reuters și EFE.

Democrații au obținut victorii inclusiv în state considerate tradițional bastioane republicane, precum Texas, Kansas, Carolina de Sud și Iowa. În Senat, partidul a ajuns la 51 de mandate, suficiente pentru a prelua controlul asupra camerei superioare.

În Camera Reprezentanților, democrații ar putea obține aproximativ 244 de locuri, cu mult peste pragul de 218 necesar pentru majoritate. Aceasta ar putea fi cea mai consistentă majoritate a partidului din ultimii aproape 20 de ani.

Printre rezultatele notabile se numără victoria lui James Talarico în Texas, primul democrat care obține un mandat de senator din acest stat după aproape patru decenii. Tot în Texas, democrata Gina Hinojosa a câștigat funcția de guvernator, devenind prima femeie de origine latino-americană care conduce statul și primul guvernator democrat din 1990.

În Kansas, Adam Hamilton a devenit primul democrat care câștigă un loc în Senatul SUA în ultimii aproape 100 de ani. De asemenea, Deb Haaland a fost aleasă guvernatoare în New Mexico, devenind prima femeie de origine amerindiană care va conduce un stat american.

Rezultatele reflectă nemulțumirea alegătorilor față de modul în care administrația Trump a gestionat economia, creșterea costului vieții și scumpirea carburanților, pe fondul războiului cu Iranul, declanșat în februarie.

Donald Trump, a declarat că este dispus să recunoască rezultatele alegerilor și să colaboreze cu democrații.

În același timp, după apariția primelor rezultate, Trump a scris pe Truth Social că republicanii ar fi obținut, se pare, o victorie zdrobitoare dacă numele său ar fi figurat pe buletinul de vot.

„Nu am figurat pe buletinul de vot, dar dacă aș fi fost acolo, am fi câștigat cu o majoritate zdrobitoare!”, a scris Trump.

Democrații și-au exprimat deja intenția de a intensifica controlul asupra activității administrației prezidențiale și de a desfășura anchete. Trump, la rândul său, a avertizat că va folosi dreptul de veto pentru a bloca inițiativele acestora.

Preluarea controlului asupra ambelor camere ale Congresului le-ar putea permite democraților să blocheze inițiativele legislative ale administrației Trump, să limiteze o parte din puterile președintelui și chiar să inițieze noi proceduri de demitere.

De asemenea, Hakeem Jeffries este favorit să devină primul președinte de culoare al Camerei Reprezentanților, însă numirea sa urmează să fie confirmată prin votul noului Congres, care își va începe activitatea la 3 ianuarie.

În urma primelor rezultate, piețele financiare au reacționat negativ. Dolarul s-a depreciat față de principalele valute, iar bursele din Asia au înregistrat scăderi, investitorii anticipând posibile blocaje politice la Washington.

Alegerile de la jumătatea mandatului sunt organizate la doi ani după scrutinul prezidențial și reprezintă un test important pentru partidul aflat la Casa Albă. Noile rezultate schimbă raportul de forțe în Congres și reduc marja de manevră politică a președintelui american.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!