Curs valutar
  • EUR
    20.0813
    0.1335%
  • USD
    17.3242
    0.4427%
  • RUB
    0.2053
    0.0974%
  • RON
    3.8207
    0.089%
  • UAH
    0.3890
    0.4627%

Toate știrile

14 septembrie 2026

Escrocii l-au lăsat fără 400.000 de lei. Un pensionar din Chișinău era la un pas să piardă și alți 10.000 de euro

11 Iun. 2026, 10:50
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
11 Iun. 2026, 10:50 // Societate //  Realitatea.md

Un bărbat de 77 de ani din Chișinău a rămas fără 400.000 de lei după ce a fost convins de escroci că economiile sale trebuie verificate de autorități. O zi mai târziu, infractorii au încercat să-l lase și fără alți 10.000 de euro din contul bancar, însă planul le-a fost dejucat de ofițerii INI și procurorii PCCOCS.

Potrivit Poliției, victima, care lucrase o viață întreagă în domeniul resurselor umane și acumulase economii importante, a fost ținta unei scheme bine puse la punct, în care membrii grupării și-au atribuit identități false și au folosit tehnici de manipulare psihologică.

Totul a început cu un apel din partea unui pretins operator al unei companii de telefonie fixă, care i-a spus bărbatului că îi expiră contractul și că are nevoie de mai multe date personale pentru prelungirea acestuia. Ulterior, victima a fost contactată de un fals polițist, care a susținut că o persoană din Moscova ar deține o procură ce îi permite să-i retragă banii din conturile bancare.

Pentru a-i câștiga încrederea, în scenariu a apărut și un fals funcționar al Băncii Naționale a Moldovei, care i-a spus că economiile sale sunt în pericol și că cei 400.000 de lei păstrați acasă trebuie verificați de autorități pentru a se stabili dacă nu provin din activități ilegale. La scurt timp, un pretins curier al Serviciului Fiscal de Stat a venit la ușa apartamentului și a ridicat banii într-o pungă neagră.

A doua zi, escrocii au încercat să obțină și cei 10.000 de euro pe care bărbatul îi avea depuși la bancă. Însă, între timp, victima a depus o plângere la Poliție. Astfel, în momentul în care un nou curier a venit să preia documentele necesare pentru pretinsa „investigație”, acesta a fost reținut în flagrant de oamenii legii.

Polițiștii au reținut ulterior și primul curier, în vârstă de 21 de ani, care preluase cei 400.000 de lei, precum și un adolescent de 16 ani, suspectat că l-ar fi recrutat în gruparea infracțională. Potrivit anchetatorilor, tânărul de 23 de ani reținut în a doua zi era cercetat anterior pentru furt și huliganism.

PCCOCS a formulat învinuiri pentru escrocherie, iar investigațiile continuă pentru identificarea și tragerea la răspundere a tuturor persoanelor implicate în schemă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
ADMA – accelerează investițiile, dezvoltă agricultura
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Până la 30% cashback pentru antreprenori: Mastercard Business de la Moldindconbank oferă noi avantaje
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Wall Street Journal a publicat clasamentul companiilor cel mai bine pregătite pentru viitor. Află cine a intrat în top
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Cărucioare accesibile în magazinul Mamico: top modele și prețuri
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 7 600 de site-uri ilegale și sute de milioane la buget. ASP explică lupta cu operatorii neautorizați
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
13 Sept. 2026, 20:29
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Sept. 2026, 20:29 // Slider //  Ana Panaguța

Aeroportul din Vilnius a fost închis duminică dimineață, 13 septembrie, iar NATO a mobilizat cel puțin un avion de vânătoare după ce radarele au indicat prezența unei posibile drone în spațiul aerian al Lituaniei. Centrul Național de Gestionare a Crizelor a anunțat ulterior că alerta a fost generată, de fapt, de un stol de păsări, informează adevărul.ro.

Aeronava NATO, mobilizată de la baza din Siauliai, unde sunt staționate forțele aeriene italiene în cadrul misiunii de apărare aeriană a țărilor baltice, a efectuat identificarea vizuală, relatează Reuters, citată de News.ro.

Alerta aeriană a fost ridicată după ce s-a constatat că a fost vorba de un stol de păsări, iar aeroportul a fost redeschis după 38 de minute.

„La citirile iniţiale ale radarului, urmele lăsate de păsări şi drone pot fi similare”, a precizat Centrul Național de Gestionare a Crizelor.

Incidentul nu a afectat Maratonul de la Vilnius, care se desfășura în capitală în momentul declanșării alertei, au transmis organizatorii pentru Reuters.

Statele de pe flancul estic al NATO au raportat în ultimii ani mai multe incidente în care drone au pătruns în spațiul lor aerian, pe fondul intensificării conflictului dintre Rusia și Ucraina.

Astfel de episoade au alimentat îngrijorările privind extinderea riscurilor de securitate către granițele nordice ale Alianței.