Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    -0.097%
  • USD
    17.8007
    0.4539%
  • RUB
    0.2133
    0.7032%
  • RON
    3.8098
    -0.0735%
  • UAH
    0.3965
    -0.0252%

Toate știrile

02 octombrie 2026

Miere de hrișcă, levănțică și alte tipuri mai puțin cunoscute de consumatorul autohton, expuse la Târgul Apicultorului

19 Aug. 2021, 15:20
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Aug. 2021, 15:20 // Actualitate //  Realitatea.md

Peste zece tipuri de miere și câteva zeci de produse apicole derivate sunt expuse la Târgul Apicultorului, în Scuarul Catedralei Mitropolitane „Nașterea Domnului”, care are loc în perioada 19-22 august. Spre deosebire de edițiile anterioare ale târgului, apicultorii au venit la ediția curentă cu o gamă mai largă de produse, inclusiv tipuri de miere mai puțin cunoscute de consumatorul autohton. Evenimentul este la a 17-a ediție, fiind organizat anual cu prilejul  Zilei Naționale a Apicultorului, sărbătorită la 19 august.

Președintele Asociației Naționale a Apicultorilor, Ion Maxim, a declarat pentru IPN că 2021 este un an mai rodnic. Apicultorii își vor uimi consumatorii cu tipuri de miere mai puțin cunoscute, cum ar fi mierea de hrișcă, levănțică, salvie și coriandru, care au gust intens și conțin un complex bogat de vitamine. La târg poate fi găsită și miere cu adaosuri de semințe sau nuci, dar și alte produse apicole, cum ar fi păstura, polenul, propolisul, lăptișorul de matcă, diferite tincturi și figurine din ceară.

„Anul 2021, în comparație cu anul 2020, este unul mult mai bun pentru albinari, atât din punct de vedere al cantității roadei obținute, cât și în privința dezvoltării familiilor de albini. În 2020, din cauza secetei, apicultorii au avut mai mult de suferit. În anul curent însă am reușit să restabilim o bună parte din familiile pierdute, după care am reușit să obținem o roadă mai bogată de miere”, a menționat Ion Maxim.

Prețul unui kilogram de miere variază de la 70 de lei până la 170 de lei. Cea mai ieftină este mierea polifloră, cea mai scumpă fiind mierea de salcâm. „Mierea de salcâm este una cu cerere mare atât în Republica Moldova, cât și peste hotarele țării, ea cristalizează mai greu și este mai deschisă la culoare, față de alte tipuri de miere”, a explicat președintele Asociației Naționale a Apicultorilor.

Albinarii de la târg spun că produsele apicole sunt benefice pentru întărirea imunității, mai ales în situația în care riscurile de infectare cu COVID-19 nu au fost depășite.

Târgul Apicultorului este deschis în fiecare zi, în perioada 19-22 august, între orele 8.00 și 18.00, cu acces din strada A. Pușkin.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

În Gorj, la Bumbești Pițic, există un loc cu adevărat magic – Satul Răsturnat creația unui tânăr antreprenor local, Alexandru. La început a fost o schiță făcută într-un caiet de matematică, apoi a apărut o casă răsturnată care s-a transformat, în câțiva ani, într-un proiect turistic cu șapte căsuțe și un castel al vrăjitoarelor, scrie antena3.ro.

Alex spune că începutul a fost complicat, dar social media l-a ajutat să-și promoveze proiectul. Iar acum pregătește noi investiții și spune că tot ceea ce obține din afacere este reinvestit.

Ideea care a început cu o călătorie în Turcia

Povestea Căsuței Răsturnate începe în 2018, în timpul unei călătorii în Turcia. Alex Luțan – „Ducu”, așa cum îi spun apropiații – a trecut pe lângă un proiect care i-a atras atenția.

Nu l-a vizitat, dar imaginea avea să-i rămână însă în minte. La întoarcerea în țară, terenul pe care îl cumpărase urma să devină locul în care avea să transforme ideea văzută în Turcia într-o construcție neobișnuită.

„Am văzut acest proiect în Turcia, am trecut doar pe lângă el, nu l-am vizitat. Am ajuns în țară, am cumpărat terenul acesta și apoi mi-a venit în minte ideea unei case răsturnate. Am luat un caiet de matematică și am început să fac schițe. Nu aveam studii superioare și nici nu lucrasem vreodată într-un astfel de domeniu, însă lucrasem în construcții încă de la 14 ani. Toate verile mi le petreceam pe șantiere și aveam o idee despre cum se construiește o casă”, a povestit Alex pentru Gorjeanul.

Casa construită după schițele din caiet

Alex a avut schițele, experiența acumulată în construcții și ajutorul câtorva oameni.

„Eu am făcut schițele, am tăiat tot materialul, toate barele de fier, iar apoi am luat un sudor profesionist care să le asambleze. Totul a fost tăiat și apoi montat ca un puzzle, astfel încât fiecare piesă să vină perfect la locul ei. M-au ajutat și doi prieteni foarte buni, Robert și Mădălina. La început nici ei nu știau ce construim. Râdeau și spuneau că probabil facem o tribună”, a explicat el.

Pe măsură ce construcția avansa, misterul a început să dispară. Au apărut pereții, acoperișul, ferestrele și ușile, iar când a fost montată tabla, vecinii au înțeles ce construia, de fapt, Ducu.

Reacțiile nu au fost însă întotdeauna favorabile.

„Cred că Ducu ăsta a luat-o razna”

Într-o comunitate obișnuită cu locuințele tradiționale, o casă construită cu susul în jos părea, pentru mulți, o idee greu de înțeles.

„Fiind într-o zonă de țară, oamenii au început să râdă. «Cum să faci o casă răsturnată? Cine să vină să viziteze o casă răsturnată? Cum să bagi atâția bani într-o casă răsturnată?» Și au început să spună: «Cred că Ducu ăsta a luat-o razna». Părerile au început să curgă, unele mai răutăcioase, altele doar din neîncredere. Dar eu am mers mai departe”, a mărturisit proprietarul.

După finalizarea construcției a urmat însă adevăratul test – să-i convingă pe oameni să intre în ea. Iar primele șase luni au fost, așa cum a spus el, un „eșec total”.

„Pur și simplu, oamenii nu veneau. Nu erau curioși. La început nici nu am luat taxă. Oamenii veneau, vizitau și plecau. Aproximativ 95% plecau foarte mulțumiți, dar mai auzeai din când în când și câte o vorbă că am fost nebun să construiesc casa. După aproximativ o lună am introdus o taxă de 5 lei”.

În primele nouă luni au vizitat construcția aproximativ 1.000 de persoane, iar încasările au fost de aproximativ 5.000 de lei. Pentru o investiție de acest tip, suma era modestă, însă Alex nu a abandonat proiectul.

„Eu simțeam că această idee este ca o sămânță de dovleac care atunci a început să încolțească”, spune el.

Parcul de aventură, proiectul care nu a funcționat

Paradoxal, Căsuța Răsturnată nu fusese gândită inițial drept principala atracție a afacerii. Planul era ca aceasta să reprezinte doar un element al unui proiect turistic mai amplu, al cărui punct central urma să fie un parc de aventură.
Investiția nu a avut însă rezultatul așteptat.

„La început, casa răsturnată reprezenta doar un fel de logo. Motorul afacerii trebuia să fie parcul de aventură. Numai că parcul s-a dovedit a fi un eșec total. Nu era într-o pădure, iar vara era foarte, foarte cald. Nu am reușit să scoatem aproape niciun ban din investiție și a trebuit să abandonăm proiectul și să-l trecem la pierderi”, a povestit Alex.

În timp ce parcul de aventură a fost abandonat, Căsuța Răsturnată a rămas. Iar proiectul avea să primească o nouă șansă odată cu dezvoltarea promovării online.

Social media a dat proiectului un nou impuls

Proprietarul spune că, în timp, a înțeles importanța promovării în mediul online. Iar un reportaj TV a contribuit la creșterea vizibilității proiectului.

„Încet, încet, am început să facem mai multă reclamă și să înțelegem puterea social media. Nu știam la început să ne promovăm și să facem reclamă unde trebuie. După reportaj am primit un nou start puternic. Am început să prindem mult mai multă încredere în ideea noastră și am mers mai departe”.

Căsuța care fusese privită cu scepticism a început să devină cunoscută, iar succesul primei construcții a dus la apariția unei idei mai ambițioase – un sat întreg construit în jurul conceptului de „răsturnat”.

De la Căsuța Răsturnată la Satul Răsturnat

Potrivit lui Alex, reacțiile primite pe TikTok, dar și apariția unor proiecte asemănătoare au contribuit la dezvoltarea noului concept.

„Satul Răsturnat s-a născut dintr-o ambiție. Primeam foarte multe mesaje la clipurile de pe TikTok în care spuneam că avem prima casă răsturnată din România, iar oamenii îmi răspundeau că în Germania există de mai mult timp. În același timp, a apărut și un proiect care semăna cu al nostru. Am fost deranjat la început, dar, privind în urmă, cred că acel lucru m-a făcut să merg mai departe. Concurența, de cele mai multe ori, m-a făcut mai bun, nu mai rău”, a mărturisit el.

Așa a apărut proiectul dezvoltat în Bumbești-Pițic. Dacă prima construcție fusese o casă răsturnată, noul concept avea să reunească mai multe astfel de construcții într-un singur spațiu.

„Eu sunt foarte mândru că am avut ideea de a face un sat răsturnat. Casa răsturnată exista ca idee, dar conceptul de sat răsturnat, cu mai multe căsuțe la un loc, asta este ideea de care sunt cel mai mândru”.

În prezent, Satul Răsturnat are șapte căsuțe care pot fi vizitate. În perioada sărbătorilor de iarnă, complexului i se adaugă și Casa lui Moș Crăciun și Casa lui Grinch.

Investițiile continuă

Proiectul nu pare să fi ajuns la forma finală. Proprietarul spune că lucrează deja la o nouă investiție, ale cărei detalii nu le-a dezvăluit încă, și are în plan amenajarea unui spațiu de joacă pentru copii.

„Noi avem foarte multe idei și visăm foarte mult, însă cea mai mare provocare este partea financiară. Practic, tot ce s-a strâns în acești ani s-a reinvestit. Tot ce se strânge se reinvestește. Lucrăm la noi proiecte și sperăm să vă uimim și în anii următori”, a spus proprietarul Satului Răsturnat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre