Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Ploile abundente au afectat mai multe drumuri din țară. Drumarii intervin în raioanele Sîngerei, Edineț, Dondușeni și Briceni

12 Iun. 2026, 11:12
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
12 Iun. 2026, 11:12 // Economie //  Realitatea.md

Ploile abundente din ultimele 24 de ore au provocat probleme pe mai multe drumuri din țară, iar pe traseul G56, între localitățile Pepeni și Bălășești din raionul Sîngerei, circulația a fost temporar suspendată din cauza acumulării de apă pe carosabil.

Administrația Națională a Drumurilor (AND) anunță că traficul a fost restabilit în scurt timp, iar echipele de intervenție continuă să lucreze pe mai multe sectoare afectate de precipitații.

Potrivit instituției, intervențiile au loc pe mai multe sectoare afectate de precipitații: pe traseul R6, la kilometrul 92, în apropierea localității Prepelița, pe R8 între kilometrii 8 și 9, lângă satul Ruseni, pe R8 între kilometrii 36 și 37, în localitatea Moșana, pe drumul G5, la kilometrul 9, în apropiere de Tabani, precum și pe traseul M5, la kilometrul 27, în zona localității Berlinți.

În teren sunt mobilizați peste 15 muncitori rutieri și patru utilaje speciale. AND susține că monitorizează permanent situația și intervin operativ pentru menținerea circulației în condiții de siguranță.

Totodată, șoferii sunt îndemnați să manifeste prudență sporită la volan, în contextul în care până la ora 21:00 este valabil un Cod galben de instabilitate atmosferică. Meteorologii prognozează ploi de scurtă durată, descărcări electrice, averse puternice izolate, grindină și intensificări ale vântului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

30 Oct. 2026, 22:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Oct. 2026, 22:52 // Slider //  Ana Panaguța

Un bărbat de 54 de ani și fiul său, în vârstă de 17 ani, au murit în această seară, în urma unui accident rutier produs pe drumul dintre localitățile Marianca de Jos și Alava, raionul Ștefan Vodă.

Potrivit informațiilor preliminare, accidentul s-a produs în jurul orei 21:20. Bărbatul conducea un tractor, când ar fi pierdut controlul asupra vehiculului. Acesta a derapat de pe carosabil și s-a răsturnat.

În urma impactului, atât șoferul, cât și fiul său, care se afla în cabina tractorului, au decedat pe loc.

Polițiștii se află la fața locului și investighează circumstanțele exacte în care s-a produs tragedia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!