Pentru mii de familii din Basarabia și nordul Bucovinei, perioada deportărilor sovietice a însemnat o ruptură definitivă în viață. Printre copiii care au trăit acele vremuri s-a numărat și Tecla Cemîrtan din satul Cobîlea.
Astăzi, la 84 de ani, femeia poartă încă în suflet amintirea nopții care i-a răpit copilăria. Avea doar șapte ani și era cea mai mare dintre copiii familiei. Dintr-o dată, lumea pe care o cunoștea s-a prăbușit, iar grijile unui copil au fost înlocuite de responsabilități prea grele.
Așezată pe prispa casei sale, Tecla Cemîrtan își depănă amintirile cu aceeași durere pe care timpul nu a reușit să o șteargă. În glasul ei se simte dorul după anii liniștiți de dinaintea deportării, când familia era împreună, iar viitorul părea senin.
„Până la deportare, am avut o copilărie foarte frumoasă. Părinții aveau grijă de noi, oamenii veneau unii la alții, stăteau de vorbă, se ajutau. În casa noastră nu lipsea mâncarea, prin trudă aveam de toate, nu duceam lipsuri, iar viața de zi cu zi era sprijinită de credința în Dumnezeu. Eram fericiți fără să știm de greutățile care ne așteptau”, povestește femeia.
După mai bine de opt decenii, femeia își amintește nu doar suferința, ci și lumea care a dispărut din viața ei în anii deportării.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
