Curs valutar
  • EUR
    20.1523
    0.1305%
  • USD
    17.9427
    -0.0786%
  • RUB
    0.2182
    0.5041%
  • RON
    3.7767
    0.0662%
  • UAH
    0.3985
    0.0251%

Toate știrile

22 octombrie 2026

Amenzile pentru șoferi se măresc de la 1 iulie. Cât vor plăti cei care încalcă regulile de circulație

30 Iun. 2026, 07:57
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
30 Iun. 2026, 07:57 // Societate //  Realitatea.md

Șoferii din România care încalcă regulile de circulație vor scoate mai mulți bani din buzunar începând cu 1 iulie, când intră în vigoare noile valori ale amenzilor. Modificarea vine ca urmare a majorării salariului minim brut, de care este legată valoarea punctului de amendă, scrie Antena 3 CNN.

Începând cu 1 iulie 2026, valoarea punctului de amendă crește de la 202,50 lei românești la 216,25 lei, ceea ce înseamnă că toate sancțiunile rutiere calculate în funcție de acesta vor fi mai mari.

Schimbarea este determinată de majorarea salariului minim brut pe economie, de la 4.050 de lei la 4.325 de lei. Potrivit Codului Rutier, un punct de amendă reprezintă 5% din salariul minim brut, astfel că acesta se majorează automat cu 13,75 lei, echivalentul unei creșteri de aproximativ 6,8%.

Astfel, amenda minimă pentru contravențiile încadrate în prima clasă de sancțiuni va crește de la 405 lei la 432,50 lei, iar cea maximă din această categorie va ajunge la 648,75 lei, față de 607,50 lei în prezent. În cazul celei de-a doua clase de sancțiuni, amenzile vor fi cuprinse între 865 lei și 1.081,25 lei, comparativ cu intervalul actual de 810-1.012,50 lei. Totodată, sancțiunile mai severe, de 10 și 20 de puncte-amendă, vor ajunge la 2.162,50 lei, respectiv 4.325 lei.

Șoferii care achită amenda în termenul prevăzut de lege vor putea beneficia în continuare de reducerea la jumătate din minimul sancțiunii aplicate. Se modifică doar valoarea punctului de amendă, în timp ce clasele de sancțiuni și sistemul punctelor de penalizare rămân neschimbate.

Noile valori se aplică în România pentru toate contravențiile constatate începând cu 1 iulie 2026.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
22 Oct. 2026, 15:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
22 Oct. 2026, 15:34 // Slider //  Victoria Laur

Platformele de taxi vor fi obligate prin lege să proceseze plățile prin intermediul instituțiilor financiare licențiate în Republica Moldova. Parlamentul a aprobat, în lectura a doua, un proiect de lege în acest sens.

Prin intermediul inițiativei, se urmărește prevenirea situațiilor în care agenții economici evită utilizarea sistemului financiar național, iar  autoritățile întâmpină dificultăți în monitorizarea fluxurilor de bani, evaluarea riscurilor de evaziune fiscală și determinarea TVA-ului datorat pentru serviciile de intermediere.

„Codul transporturilor rutiere va prevedea expres că platformele electronice de management vor putea fi puse la dispoziție pentru utilizare pe teritoriul Republicii Moldova doar de către persoane juridice cu statut de rezident fiscal al țării. Totodată, toate tranzacțiile aferente vor trebui procesate exclusiv prin intermediul băncilor licențiate din Republica Moldova. În cazul nerespectării acestor prevederi, activitatea platformelor neconforme va fi suspendată”, transmite serviciul de presă al Legislativului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Totodată, operatorii de transport rutier care prestează servicii de taxi vor fi obligați să permită conectarea la platformele  lor electronice doar a vehiculelor incluse în Registrul operatorilor de transport rutier.

Modificările legislative vor intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. În termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a noilor reglementări, cabinetul de miniștri trebuie să stabilească procedura de suspendare și reluare a activității platformelor electronice respective pe teritoriul Republicii Moldova.