Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Producția din gospodării scade, iar importurile explodează: Cum a ajuns Moldova dependentă de lactatele din străinătate

03 Iul. 2026, 14:27
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
03 Iul. 2026, 14:27 // Economie //  Daniela Baranovschi
Republica Moldova devine tot mai dependentă de importurile de lapte și produse lactate, în pofida creșterii producției în fermele comerciale, anunță economistul Veaceslav Ioniță în emisiunea săptămânală „Analize economice cu Veaceslav Ioniță”.

Potrivit economistului, sectorul trece printr-o transformare structurală: în timp ce fermele comerciale își măresc producția, gospodăriile populației renunță tot mai mult la creșterea vacilor, iar declinul acestora anulează câștigurile înregistrate de ferme, notează BANI.md.

Datele arată că producția de lapte în ferme a crescut de la aproximativ 14.700 de tone în 2011 la circa 64.000 de tone în 2025, iar pentru 2026 este estimată la 70.000 de tone.

„Avem o creștere de aproape cinci ori față de ultimii 15 ani, însă ea vine exclusiv din ferme, nu din gospodării”, a explicat Veaceslav Ioniță.

Expertul spune că relansarea fermelor după 2022 a fost susținută de subvențiile acordate de stat, însă această evoluție nu reușește să
compenseze prăbușirea producției din gospodăriile casnice, unde efectivele de bovine și cantitatea de lapte continuă să scadă.

Consecința este o dependență tot mai mare de importuri. Dacă în anul 2000 aproape 99% din consumul de produse lactate era acoperit din producția locală, în 2020 importurile reprezentau deja 38% din consum. Pentru 2026, Veaceslav Ioniță estimează că 60% din necesarul de produse lactate al Republicii Moldova va proveni din import.

„Începând cu 2023, Moldova produce mai puțin de jumătate din necesarul de lapte. Practic, laptele local este folosit pentru produse simple, iar produsele procesate – unt, cașcaval și brânzeturi – sunt din import”, a subliniat economistul.

În prezent, consumul anual este estimat la aproximativ 85.300 de tone de lapte, 40.200 de tone de iaurt și chefir, 14.000 de tone de cașcaval și brânzeturi, 6.900 de tone de unt și 2.300 de tone de lapte condensat, o parte importantă a acestor produse fiind importată.

Analiza mai arată că piața brânzeturilor și cașcavalului este dominată de produsele din import. Consumul pe cap de locuitor a crescut de la doar 400 de grame la începutul anilor 2000 la 6,9 kilograme în 2025 și este estimat să ajungă la 8,3 kilograme în 2026, însă peste 85% din acest consum este acoperit din importuri.

Totodată, balanța comercială a sectorului lactatelor s-a deteriorat puternic. Dacă în trecut Republica Moldova exporta mai multe produse lactate decât importa, în prezent deficitul comercial este estimat la aproape 200 de milioane de dolari, generat în principal de importurile de brânzeturi, cașcaval și unt.

În opinia lui Veaceslav Ioniță, fără investiții suplimentare în ferme, colectarea laptelui și dezvoltarea industriei de procesare, Republica Moldova riscă să rămână dependentă structural de importuri inclusiv pentru produse alimentare de bază. Economistul avertizează, de asemenea, că eventualele modificări fiscale, inclusiv majorarea TVA în sector, ar putea afecta și mai mult o industrie pe care o consideră deja fragilă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
25 Aug. 2026, 19:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
25 Aug. 2026, 19:23 // Slider //  Vlada Ciorici

Moldovenii au adus în țară aproape 30 000 de autoturisme într-un singur an, iar importurile au generat peste un miliard de lei pentru bugetul de stat. Printre mașinile aduse în 2025 se numără și un automobil de lux evaluat la peste 10 milioane de lei.

Datele Serviciului Vamal arată că în 2025 persoanele fizice au importat 29 488 de autoturisme. Cele mai multe dintre ele, aproape 20 800, au fost mașini cu motoare cu ardere internă, notează postul public de televiziune.

Alte 7 514 automobile au fost hibride, iar 1 183 au fost electrice, ceea ce arată că mașinile electrificate ocupă deja o parte importantă din importurile realizate de moldoveni.

Din vămuirea automobilelor, statul a încasat anul trecut 1,41 miliarde de lei sub formă de accize. Cea mai scumpă mașină importată în 2025 a fost produsă în Germania anul trecut. Automobilul a fost evaluat la 10,2 milioane de lei, iar pentru acesta a fost achitată o taxă vamală de 1,4 milioane de lei.

La polul opus, în Moldova a ajuns și un automobil fabricat în 1968. Mașina a fost importată din Statele Unite și are o valoare declarată de 3 milioane de lei.

În topul celor mai importate mărci s-au regăsit Ford, BMW, Renault, Dacia, Toyota, Mercedes-Benz, Skoda, Audi, Volvo și Honda.