Noul speaker al Adunării Populare din Găgăuzia, Valentin Gaidaji, a cerut întrevederi cu Maia Sandu, Igor Grosu și cu mai mulți ambasadori acreditați la Chișinău. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă, iar adresările – publicate pe pagina oficială a organului legislativ de la Comrat.
Adresările au fost transmise Președinției, Parlamentului, Delegației UE la Chișinău, misiunii OSCE, ambasadelor Germaniei, Turciei, Rusiei, SUA, României, Ucrainei, Franței și Suediei.
Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
„Scopul principal al acestor întâlniri este de a prezenta prioritățile noii conduceri a Adunării Populare, de a discuta situația socio-politică actuală din regiune și de a explora perspectivele pentru o interacțiune și o cooperare ulterioare. Scrisorile menționează că Adunarea Populară a Găgăuziei este interesată de dezvoltarea unui dialog bazat pe respect reciproc, o abordare constructivă și o cooperare practică. O atenție deosebită se acordă necesității de a construi încredere și de a identifica noi oportunități pentru promovarea dezvoltării durabile a Găgăuziei”, se arată într-un comunicat de presă publicat de autoritate.
Vorbind despre eventualitatea alegerilor bașcanului și Adunării Populare într-o singură zi, Gaidarji a spus că aleșii locali admit un asemenea scenariu.
Totodată, oficialul a făcut apel la Curtea Constituțională, care urmează să examineze aspecte privind organizarea alegerilor în Găgăuzia, să amâne ședința programată pentru 7 iulie, pentru a permite desfășurarea unui dialog între autoritățile centrale și cele ale autonomiei. Acesta a mai relatat că că își dorește să oprească războiul politic dintre Chișinău și Comrat.

